Este limpede: nu avem de ce sa ne plictisim. Vestile curg unele dupa altele (99% fiind rele, cele bune par cu totul ireale in avalansa de Breaking News, care ne tin racordati la toate mizeriile acestei lumi) astfel ca, oricit am vrea sa puricam doar un subiect/tema/idee/film/spectacol anume, ne este imposibil. Vrem, nu vrem, amalgamam informatii de tot felul, din diferite zone informale, dar si de diferite calibre. Ce se intimpla in Iran cu programul nuclear sau victoria in alegeri a Hamas-ului palestinian este de cu totul alta natura decit redarea circulatiei pe Valea Oltului si dezvaluirea salariilor – incredibilissime!!! – de miliarde de lei ale conducerii de la CEC-ul indragit de romanii lui Basescu.
Care nu apreciaza sederea ruseasco-sovietica chiar si 13/30 de ani pe pamintul Daciei. Sa nu uitam, luindu-ne cu virtejul fluxurilor de stiri: conteaza mai putin limba in care se expun idei si afirmatii, citiva deputati europeni s-au cocosit galic, ca prezidentul nostru nu a vorbit in limba lui Proust, Flaubert si Le Penn, dar tot acel pachet de stingisti, anarho-ecologisti si comunisti resapati in democrati nu au votat propunerea deputatului suedez de condamnare a crimelor comise de comunismul care a produs milioane si milioane de victime. Halal democratie, cind i se reproseaza suedezului ca „e medic, ce stie el despre comunism?“, de parca nu vinjosii activisti si „aparatele“ lor represive au lasat zeci de milioane de oameni fara dinti in gura, atunci cind au mai apucat sa rasufle dupa atita „omul-bunul cel mai de pret“, ramas fara nici un pret si cu dintii furati, astfel ca Duma de Stat a Rusiei putiniene este obligata sa voteze o rezolutie prin care se ofera drept compensatie victimelor comunismului si cite o proteza dentara, pe linga sase calatorii gratuite cu trenul si 3,5 dolari pe luna drept despagubiri.
Nu este cumva strigator la ce
