Chiar daca s-a vorbit si se mai vorbeste destul de mult despre moda in cercetarea stiintifica, exista domenii, precum matematica, in care nevoile au constituit punctul de plecare al teoriilor. Una dintre cele mai vechi meserii, cea de agrimensor (practicata printre altii de eroul lui Kafka din romanul "Castelul"), adica de specialist in masurarea si impartirea terenurilor destinate cultivarii, i-a condus la vremea lor pe locuitorii din Sumer, Egipt, China si Grecia antichitatii spre ceea ce avea sa devina teorema lui Pitagora.
Insuficienta pentru calcularea traiectoriei ghiulelelor de tun, matematica post-medievala a ajuns, prin Newton si Leibnitz (aproape simultan), la calculul integral si diferential, in care integrala dezvaluie trecutul unei curbe, iar derivata viitorul ei, cum spunea marele romantic si matematician Grigore Moisil.
Epoca moderna a fost martora unor entuziasme, chiar si printre nematematicieni, pentru topologie, fractali si haos, iar mai de curand pentru teoria catastrofelor, devizata de Rene Thom si bogat ilustrata cu forme grafice, care si-au gasit locul pana si in picturile lui Salvador Dali.
Buna doar pentru descrieri, teoria cu pricina nu poate sa prevada o catastrofa (in sensul etimologic al cuvantului, rasturnare, schimbare totala de directie), precum cea de la care abia s-au implinit 20 de ani, explozia navetei spatiale Challenger la doar 73 de secunde dupa lansare. Bilantul, sapte astronauti pierduti in spatiu pe vesnicie.
Initiat la putina vreme dupa debarcarile pe Luna dintre iulie 1969 si decembrie 1972, proiectul navetei spatiale a suferit de la bun inceput efectele ambitiei inginerilor, carora li s-a cerut si care au proiectat un aparat de zbor nou in aparenta, dar bazat pe o tehnologie relativ veche, poate depasita inca inainte de prima lansare. Succesele initiale, de altfel foarte costisitoare, au fost intrer