Soc, ura, umilinta, neputinta, frustrare. Acestea sunt starile prin care trece orice roman care a auzit de verdictul "nevinovat" stabilit de o Curte Martiala din SUA pentru puscasul american care l-a ucis pe Teo Peter, zdrobind cu jeepul Ambasadei SUA taxiul in care se afla muzicianul. Orbiti, cum e omeneste, de starile pomenite mai sus, fiecare dintre noi simte nevoia sa faca ceva pentru a indrepta nedreptatea, pentru a inlatura acest teribil sentiment ca nimeni nu da doi bani pe Romania, pe viata unui roman. Ar trebui insa sa ne intrebam si cati gologani dam noi, romanii, pe viata romanilor. Si sa vedem, uitandu-ne in urma, daca noi romanii ne-am respectat pe noi, iar a noastra Justitie a fost asa cum am fi vrut sa fie cea americana: dreapta si nepartinitoare.

Un amestec tulbure de ura si frustrare bantuie sufletele multora dintre noi dupa ce puscasul care i-a retezat viata lui Teo Peter a fost declarat nevinovat. Si nu-i de mirare sa fie asa, cata vreme "ingredientele" accidentului sunt de natura sa zgandare frustrari si umilinte personale care, raspandite mai dihai ca aviara puilor, reprezinta deja un fenomen national. Puscasul conducea un jeep - simbol al atat de blamatilor politicieni si oameni cu bani, iar vehiculul strivit in impact era una dintre jigaritele noastre simboluri auto - o Dacie 1310. Era de ajuns si atat, dar pe acest foc s-a turnat si gazul expedierii rapide, la pachet, a americanului inapoi la el acasa, plus refuzul acestuia de a i se recolta probe biologice la Institutul Medico-Legal din Romania.

Un adevarat soc l-a produs insa afirmatia aparatorului american, cum ca nu exista dovezi suficiente ca Teo Peter se afla in masina. Depasind starea de ura ce intuneca mintea si dand la o parte sentimentele razboinice ce se nasc si in cei mai pasnici dintre noi, ar trebui insa sa ne intrebam daca putem ridica piatra, s-o aruncam peste Ocean