Mesajul anual traditional al presedintelui Americii a devenit, in opinia detractorilor lui Bush, citati de corespondenti de presa acreditati la Washington, "un ritual politic si spectacol mediatic". Constitutia americana impune presedintelui "sa informeze la intervale regulate Congresul despre starea natiunii si sa supuna atentiei acestuia masurile pe care le considera necesare", fara a stabili insa frecventa sau forma sub care trebuie ele sa se desfasoare. Discursul este amanat numai in caz de catastrofa majora, asa cum s-a intamplat in timpul mandatului lui Ronald Reagan, in 1986, din cauza exploziei navetei Challenger.
Primul presedinte care s-a conformat acestei obligatii, creand premisele traditiei, reaminteste Mediafax, a fost George Washington, la 8 ianuarie 1790. In 1801, Thomas Jefferson, intrerupe traditia, considerand ca ceremonialul are accente regaliste. Urmatorii presedinti au preferat sa trimita un reprezentant care sa le lectureze mesajul in Parlament. Abia in 1913, presedintele Woodrow Wilson revine personal in fata Congresului. Discursul lui Calvin Coolidge in 1923 a fost primul de acest gen difuzat la radio, iar cel al lui Harry Truman din 1947 a fost primul televizat.
In perioada mandatului lui Franklin Roosvelt, "mesajul anual al presedintelui catre Congres" incepe sa se numeasca "Discurs despre starea natiunii". Curand, liderii de la Casa Alba au inteles ca discursul anual le ofera o buna ocazie pentru a convinge nu doar parlamentarii, ci intregul popor american de justetea programului lor politic. Ronald Reagan a fost cel care a contribuit semnificativ la transformarea traditiei si in spectacol. El invita la Capitoliu personalitati, eroi americani sau chiar straini, celebritati sau oameni obisnuiti, alesi insa cu mare grija, in ideea ca popularitatea sau succesul membrilor asistentei se rasfrang asupra oratorului. Practica aceasta
