Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul dă 100 de euro pe hectar ţăranilor care-şi vând terenul agricol

Publicat in Adevarul, vineri 3 februarie 2006 ·

Statul vrea să scape de fărâmiţarea terenurilor din agricultură oferind bani ţăranilor de peste 62 de ani care îşi vând sau arendează terenurile. Programul rentei viagere, intrat practic Statul vrea să scape de fărâmiţarea terenurilor din agricultură oferind bani ţăranilor de peste 62 de ani care îşi vând sau arendează terenurile. Programul rentei viagere, intrat practic în vigoare în acest an, prevede ca ţăranii să primească 100 de euro/hectar/an în cazul în care îşi vând terenul agricol, şi 50 euro/ha/an dacă îl arendează. Se pot face şi contracte combinate, vânzare şi arendă. Agenţia Domeniilor Statului a validat până acum 35 de dosare de rentă viageră, din cele circa 300 depuse în cursul anului 2005, urmând ca beneficiarii să-şi primească banii toţi o dată, în primul trimestru al acestui an. Primii "rentieri" sunt o persoană din Brăila, în vârstă de 64 de ani, care a vândut 4,27 ha în septembrie 2005, şi va primi o rentă viageră agricolă de 427 euro, şi un bucureştean de 72 de ani, care a arendat în decembrie 6,41 ha, şi va primi 320,1 euro. Conform directorului Oficiului Naţional de Rentă Viageră, Adrian Stan, cele mai multe cereri s-au primit din Moldova şi din Bărăgan, judeţele Călăraşi şi Brăila. În cursul anului 2006 pot primi rentă viageră numai cei care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare sau arendă anul trecut, în timp ce ţăranii care vor încheia contracte în acest an vor primi banii din 2007. Oficiile de rentă viageră funcţionează în majoritate în cadrul direcţiilor agricole, dar oficialii AND nu exclud înfiinţarea altora, la primării, funcţie de solicitările primite. Directorul ADS, Barna Tanczos, spune că legea ar putea fi modificată, dacă scopul iniţial al programului - comasarea terenurilor - ar putea fi deturnat. ADS va demara şi o companie de promovare a programului în martie. Renta viageră şi retrocedările vor influenţa preţul terenurilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 39 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 37 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 34 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°