Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecatoria Craiova, ocupata de interlopi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 3 februarie 2006 ·

Masini de politie, jandarmi si o multime de indivizi din lumea interlopa craioveana, aceasta era imaginea de ieri-dimineata de la Judecatoria Craiova, in momentul in care au fost adusi Gigioc si Ciovica. Cei doi au fost pusi in libertate de un complet de judecata, in timp ce altul a decis mentinerea arestarii preventive. Primul termen din procesul lui Gigi-Vadik Zavera, zis Gigioc, Marin Catalin Ciovica si Enriko Constantinescu a adunat la Judecatoria Craiova multe persoane din lumea interlopa a orasului. Baietii cu ceafa groasa si priviri taioase venisera sa-si sustina tovarasii ajunsi pe mâna oamenilor legii in urma scandalului provocat in noaptea de 30 noiembrie - 1 decembrie 2005, la discotecile Angel's si Medieval. Dintre cei trei, numai Gigioc si Ciovica s-au aflat in boxa acuzatilor, Enriko fiind deja pus in libertate de Tribunalul Dolj. Sedinta secreta Inainte de inceperea sedintei de judecata, sala, cât si holul instantei erau intesate de sustinatorii celor trei, rude, prieteni, tovarasi de afaceri, martori. S-ar putea spune ca ieri, la Judecatoria Craiova, s-au aflat cei mai multi interlopi pe metrul patrat. Procesul lui Gigiok, Ciovica si Enriko, acuzati de savârsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice in forma agravata, s-a desfasurat cu usile inchise. Presedintele completului de judecata a decis ca sedinta sa fie secreta, in sala ramânând doar partile implicate in cauza. Prin urmare, zecile de prieteni ai celor trei, care umplusera sala de judecata pâna la refuz, s-au vazut nevoiti sa mearga afara, desi nu prea au inteles care ar fi motivul evacuarii. La usa salii s-au postat jandarmi care au permis accesul numai celor care erau citati ca parti vatamate sau martori, numarul acestora din urma fiind in jur de 40. In cele din urma, instanta a amânat sedinta, din lipsa de procedura, si a dat un nou termen de judecat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°