"Horesc că aşa m-a făcut mama. De la ea moştenesc glasul, nu că am făcut academia de muzică sau doctoratul. Aici mi-am făurit doar mintea. Mama mea era îngrijitoare la vacile satului şi "Horesc că aşa m-a făcut mama. De la ea moştenesc glasul, nu că am făcut academia de muzică sau doctoratul. Aici mi-am făurit doar mintea. Mama mea era îngrijitoare la vacile satului şi horea pe câmp", a spus sincer Grigore Leşe, la cea de-a patra întâlnire interactivă, dintr-o serie de nouă, pe tema "Instrumente muzicale arhaice româneşti". Evenimentul s-a înscris în proiectul "Tradiţii nemuritoare", organizat la Casa de Cultură a Studenţilor. Grigore Leşe a venit cu aproape o oră mai devreme în sală, şi-a pus clopul şi haina în cuier şi a început să facă ordine. A eliberat trei mese, aşezându-şi meticulos materialul didactic: cinci fluiere, toaca, iar doba la gât... Nu s-a apucat de vorbit până nu s-au liniştit toţi, cu telefoane şi uşi închise. Nu suportă să fie deranjat. "O să fie cu totul special în seara aceasta". Aşa a şi fost. Lecţia a început cu explicaţii atente despre fluier. "Ce zicem în fluier e important, nu teoria despre el. Vă zic eu din fluier. Ia ascultaţi" (a cântat pe viu pentru câţiva zeci de tineri, şi nu numai, veniţi special pentru Grigore Leşe). "Se zice la fluier de când lumea, la oi, la înmormântare sau la jocul satului. Fluierul e zicală de unul singur. Nu se acompaniază". Cântăreţul din ţara Lăpuşului ne explică ce este aceea o zicală. "La ţărani nu există muzică, ci zicală, bocet, vaiet, cântare, cântătură". Se spune la sat: "Zîî din fluier". A "zâs" când la fluierul românesc din Carpaţi, cu care s-a dus în toată lumea, moştenit de la un cioban "care nu mai e printre noi", când la cel din Bali (ca să ne demonstreze că "nu numai românii cântă la fluier"). Nu-i plac cuvintele "muzică arhaică sau autentică", ci mai sănătos "muzică ţărănească". Deşi mulţi d