Acum cîteva săptămîni, am scris un articol extatic despre democratizarea pieţei muzicale, graţie MP3-urilor, file-sharing-ului, blog-urilor sau radio-urilor on-line. S-ar fi putut înţelege greşit că această revoluţie se poartă fără vărsare de sînge. Dar industria muzicală e exact acest lucru: un mega-business. Şi nu capitulează fără o luptă înverşunată. E un conflict brutal, bine documentat şi în ultimul număr al revistei Inrockuptible ("La guerre de téléchargement"), ca şi oriunde altundeva pe net. În esenţă, mahării din entertainment se plîng că schimburile de muzică şi de filme dintre ultilizatori le vor aduce sfîrşitul. De fapt, tînguielile lor ascund pură lăcomie: industria e în criză, dar nu falimentară (în 2005, cifra de vînzări a MP3-urilor a egalat-o pe cea a CD-urilor). Ei nu vor decît mai mulţi bani din marfa care încă mai circulă pe gratis... De cînd e lumea sau rock-ul, oamenii au făcut schimb de viniluri, CD-uri, au înregistrat casete etc., fără ca nimeni să le ardă degetele. Recent însă, Curtea Supremă din Statele Unite a declarat programele de file-sharing, Grokster şi Kazaa, ilegale.

În 1984, într-un proces intentat companiei Sony, un tribunal din SUA a declarat, după ani de deliberări, că videocaseta e legală, în ciuda faptului că MPAA (The Motion Picture Association of America) a încercat să convingă că, permiţîndu-le indivizilor să deţină casete cu show-uri TV înregistrate, se certifică dispariţia cinema-ului. Din fericire, juraţii n-au fost de acord. Aşa cum bine se ştie, video-ul n-a omorît nici cinematograful, nici televiziunea.

De atunci, industria de hardware şi software a înflorit pentru că i s-a permis să inventeze chestii cool - browsere de Internet, CD burner-uri, MP3 player-e, sisteme de operare pentru computerele personale - care încălcau în mod constant copyright-ul.

Şi aici ajungem la tirania "drepturilor de autor"