C u vreo 15 ani în urmă, pe vremea cînd descopeream capitalismul, mă nimeresc la Fribourg, în Elveţia. Printre alte lucruri uimitoare, văd un magazin specializat în bijuterii de lapislazuli. Şi mă gîndesc: oare cîtă lume cumpără o bijuterie de lapislazuli, într-o zi, într-un oraş de 30.000 de oameni? Am auzit că magazinul a mai rezistat vreo 2-3 ani. Mi-am adus aminte de întîmplare citind "Coada Lungă", articolul - acum faimos - redactorului-şef al revistei Wired, Chris Anderson (wired-vig. wired. com/wired /archive /12.10 /tail.html). În acest articol, Anderson schiţează o teorie economică a diversităţii gusturilor culturale, bazîndu-se pe mai multe observaţii mai vechi privind felul cum se distribuie opţiunile în sistemele neconstrînse. El subliniază oportunităţile economice ale faptului că, în fond, gusturile oamenilor urmează o distribuţie zipfiană. Lingvistul american George Kingsley Zipf a observat că utilizarea cuvintelor limbii engleze se conformează "Legii lui Zipf": într-o tabelă în care cuvintele sînt ordonate descrescător după frecvenţa lor de utilizare - statistic, deci grosier -, proporţia relativă a utilizării cuvîntului de pe poziţia N va fi aproximativ 1/N. Cu alte cuvinte, frecvenţa este (aproximativ) invers proporţională cu poziţia: cel mai frecvent cuvînt folosit (the 7%) este de două ori mai frecvent folosit decît al doilea (of 3,5%) şi cam de trei ori mai frecvent folosit decît al treilea (and 2,8%) etc. Cam aşa şi cu opţiunile pentru diverse produse culturale. În condiţii de difuzare perfecte, vînzările de carte, discuri etc. urmează o distribuţie statistică similară.

În plus, Anderson susţine că vînzările însumate ale produselor cu cerere redusă pot depăşi vînzările produselor de succes, ale hit-urilor. De pildă - zice el - o librărie Barnes & Noble tipică are în stoc cam 130.000 de titluri, dar mai mult de jumătate din vînzările de