Republica Romania e un stat slab si nimic nu e intimplator sau neintentionat in viata riscanta a statelor slabe. In general, tocmai pentru ca nu participam la ea, ne cunoastem bine drama. Istoria ei e, de la bun inceput, istoria excluderii societatii si inlocuirea dreptului public cu dominatia oligarhica. Acest proces brutal si harnic a lasat in urma o schema simpla.
Statul a retinut un singur drept si le-a pierdut pe toate celelalte. Caci statul roman are la dispozitie, astazi, doar monopolul asupra violentei legitime, pe care l-a cistigat in 1989 si l-a aparat, ultima oara, la Stoenesti, in 1999.
In rest, economia resurselor primare, de la petrolul din care se fac costumele si convingerile dlui Patriciu la lemnul din care se fac acele de cravata si principiile dlui Verestoy, a fost inghitita de oligarhie. Mediile de informare si Justitia, plamini ai respiratiei publice in orice societate cu bust demn de muzeu, au alunecat in aceeasi punga.
Acest desen a ramas necorectat pina in august 2005. Atunci s-a ciocnit, pentru prima oara, obisnuinta grupurilor oligarhice de a dicta politica economica, legislatia si justitia cu pretentiile renascute ale statului. Incepea asa-numitul conflict Patriciu-Basescu, spectacol mediatic si inclestare subterana, fara precedent in turmatica lume politica a ultimilor 16 ani. Convulsie continua.
Martori sint silueta tumefiata de insulte si inscenari a ministrului Justitiei, onoarea pierduta si iar pierduta a celui mai cunoscut si insemnat ziarist al momentului si planul de anexare ostila a liberalilor, lansat de PD.
Jurnalul de front al acestei ciocniri e trivial. Insa dezordinea si mizeria ascund un act major. Caci lupta cu despotismul mediatico-politic al oligarhiei nu putea incepe in numele unui stat lipsit de directie, energie si pilot. Aici e de inteles functia istorica a pr
