În satul Podriga, comuna Drăguşeni un singur loc mai aminteşte de timpurile poleite cu aur ale caleştilor boiereşti, de vremurile cînd oamenii erau slugă pe pămînturile dimprejur, toate ale boierului Alexandru Enacovici; 1.000 de hectare, moşia Podrigii. Acesta este conacul lui Enacovici, construcţie etajată în stil renascentist în care acum fiinţează Spitalul de Psihiatrie din Podriga, denumit în documentele vremii "spital de boli incurabile".
Un singur om din sat rememorează, prin ochii copilului care a fost odată, marea moşie a Podrigii, poruncită de la conac de boier hîtru.
Spitalul-castel
"Care este realitatea, pînă la urmă?"
În 1971 ia fiinţă Spitalul de Boli Incurabile din Podriga, în fostul castel moşieresc, o construcţie etajată, în stil renascentist, cu 24 de camere folosibile. A fost reamenajat ca spital de către Ministerul Sănătaţii între 1969 şi 1971.
Asistenta-şef a spitalului, Marilena Buruiană , mă primeşte în birou, una dintre cele 24 de camere ale vechiului conac, acum reamenajată. Pentru ea, cei care ajung aici sînt oameni normali, numai că au o problemă de sănătate. Chiar dacă, de cînd fiinţează spitalul a existat un singur caz în care un pacient s-a reîntors în sînul familiei reabilitat, sau poate tocmai pentru asta, dna asistentă-şefă refuză cu îndîrjire sintagma "bolnavi irecuperabili". "Sînt două tipuri de afecţiuni pentru care se ajunge aici: schizofrenie, care este cea mai complexă boală psihică, şi oligofrenie. La schizofrenici boala se manifestă prin halucinaţii - auditive sau vizuale -, o răcire afectivă, nu mai vor să ştie de părinţi, rude, prieteni, se izolează într-o lume a lor, în care se închid şi nu mai vor să mai comunice cu exteriorul. Oligofrenii, dimpotrivă. Sînt foarte volubili, simt nevoia să împărtăşească totul cu ceilalţi. De fapt, ce e oligofrenia? Înapoiere mintală. Ei sînt nişte copii în c
