M-am născut într-o ţară unde oamenilor le era interzis să citească ceea ce numim astăzi cărţile fundamentale ale civilizaţiei occidentale. Dacă te găbjeau că ai 1984 a lui George Orwell, intrai la puşcărie ani buni. Norocul meu este că, în tinereţe, l-am întîlnit pe doctorul Martin. Doctorul Martin era un profesor pensionar care adunase şi păstra, în modestul său apartament de trei camere, vîrfurile literaturii române interbelice. În perioada stalinistă, oricare dintre cărţile din biblioteca doctorului Martin i-ar fi putut aduce ani grei de muncă silnică. Nu numai că le strînsese, dar ni le şi împrumuta nouă, tineri scriitori de liceu, care le sorbeam cu nesaţ şi le citeam pe ascuns, pentru că ştiam ce riscuri înfruntam - şi noi, şi bătrînul nostru prieten. Am devenit scriitor pentru că am citit cărţi interzise.
American Library Association* este o organizaţie extrem de puternică şi care s-a ridicat, alături de ACLU, Organizaţia Helsinki pentru Drepturile Omului şi Amnesty International, în apărarea "libertăţii de a citi... în întreaga lume", aşa cum se spune în declaraţia de principii. În cele peste trei decenii şi jumătate pe care le-am petrecut în Statele Unite, mi-am luat foarte în serios dreptul de a citi. Am fost martorul multor tentative de îngrădire a acestui drept, cea mai recentă fiind Articolul 215 din Patriot Act, care a stîrnit, pe bună dreptate, mînia bibliotecarilor.
Date fiind astfel de poziţii fără echivoc, am fost profund uimit cînd am aflat că American Library Association (ALA) nu a luat nici o măsură pentru a condamna interzicerea cărţilor şi închiderea şi torturarea bibliotecarilor aflaţi la doar 90 de mile distanţă de ţărmurile noastre, în Cuba. În martie 1988, doi locuitori din Las Tunas, Ramon Colas şi Berta Mexidor, au deschis în casa lor o bibliotecă privată, cu scopul de a oferi cubanezilor cărţi la care nu au acces în mod of
