Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD toaca marunt reforma Nicolaescu

Publicat in Curierul, vineri 3 februarie 2006 ·

Criticile dure aduse pachetului legislativ propus de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, se tin lant. Atat cadrele medicale, cat si politicienii "depisteaza", pe zi ce trece, noi prevederi "aberante" care, conform Colegiului Medicilor din Romania (CMR), amintesc de "sistemul sanitar neperformant din perioada 1948-1994".

PSD cere presedintelui Traian Basescu si premierului Calin Popescu Tariceanu "sa-si retraga sprijinul acordat ministrului Nicolaescu, reforma sanitara propusa fiind de fapt o mare pacaleala portocalie". Pe de alta parte, Comisia pentru sanatate si familie a Camerei Deputatilor si Comisia pentru sanatate publica a Senatului organizeaza, pana la data de 10 februarie a.c., dezbateri informale asupra pachetului legislativ privind reforma in Sanatate.

In opinia PSD, "de ceva vreme ministrul Eugen Nicolaescu se afla in corzi, iar incercarea sa de a se salva este tarzie. Acesta si-a tras singur scaunul prin aberatiile promovate chiar de el, pe care le numeste reforma sistemului sanitar". Reprezentantii PSD sunt revoltati de o serie de prevederi cuprinse in pachetul legislativ: "Coplata inseamna ca tot ceea ce primeam pana acum pe gratis, vom primi de acum inainte contra cost. Cota de contributie prevazuta de OUG 158/2005 pentru concedii si indemnizatii este de 0,75 la suta si va fi achitata la bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS), incepand cu 1 ianuarie a.c. Aceasta cota nu va acoperi plata concediilor medicale, caz in care diferenta va fi acoperita din bugetul FNUASS, deci din contributia asiguratilor pentru plata medicamentelor.

Astfel, diminuarea bugetului acestui fond va afecta acordarea pachetului de servicii la care au dreptul asiguratii". Totodata, PSD sustine ca "misiunea lui Nicolaescu este de epurare a conducerii unor spitale strict pe criterii politice prin incalcari repetate si grosolane a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan este investit președinte oficial, la CCR

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar Ilie Bolojan au ajuns, joi, la Curtea Constituțională, unde, începând cu ora 12:00, are loc ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președint

Un a vion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-un cartier rezidenţiale din San Diego. Cel puțin 15 case și vehicule au fost cuprinse de flăcări

Adevarul acum o ora
Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit, joi dimineață, peste mai multe locuinţe şi maşini într-un cartier rezidențial din San Diego, provocând un incendiu. Localnicii au fost evacuaţi.

Primarul Odesei cere lui Trump să schimbe strategia față de Rusia și să impună sancțiuni mai dure

Mediafax acum 26 minute
Primarul Odesei, Ghennadi Truhanov, a transmis joi un apel către președintele american Donald Trump să-și regândească strategia de negociere cu Moscova. Primarul susține că „niciun argument logic nu funcţionează cu Putin”. El a cerut impunerea unor

Victor Ponta, amenințare voalată pentru conducerea PSD: „Curățenie generală și definitivă”

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta a anunțat că va lansa o operațiune „dureroasă, dar necesară” care va avea „mai multe episoade” și va viza „de la Caransebeș la Istanbul”. El face această postare pe Facebook sub titlul „curățenie generală și definitivă” care va fi „pent

Calificări Roland Garros: Miriam Bulgaru a câștigat duelul românesc cu Patricia Țig

Mediafax acum 47 minute
Bulgaru s-a impus în trei seturi, la capătul unui meci care a durat aproape trei ore. Scorul pe seturi a fost 6-4, 4-6, 7-5. În ultimul tur preliminar, Miriam Bulgaru se va confrunta cu argentinianca Julia Riera (204 WTA), care a trecut de a 23-a fa

Avertismentul lui Nicușor Dan privind starea economiei: „Cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta” / Termenul pe care îl dă pentru învestirea guvernului

HotNews acum 6 ore
Președintele ales Nicușor Dan se întâlnește joi, 22 mai, cu ministrul de Finanțe, Tánczos Barna, și cel al fondurilor europene, Marcel Boloș, pentru a discuta despre problema deficitului bugetar și țintele asumate de România în fața Comisiei Europen

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 2 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

PSD solicită un dialog constructiv cu președintele României și celelalte forțe politice

HotNews acum 2 ore
Partidul Social Democrat precizează că, în discuțiile pe care le va purta cu președintele României și cu celelalte forțe politice în următoarea perioadă, nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern. Dialo

USR cere explicații din partea ministrului de Externe, după ce Snoop a dezvăluit că fiica unui fost deputat PSD a ajuns „viceconsul” la New York fără experiență diplomatică

HotNews acum o ora
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a reacționat la investigația Snoop.ro și i-a cerut ministrului de Externe „să explice motivele pentru care Tamila Andreea Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, a fost detașată la Consulatul României d

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în județul Constanța. Iată anunuțul ANM

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate în perioada 22 mai, ora 10.00 - 26 mai, ora 20.00. În intervalul menționat în cea mai mare pa

Vremea

București
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/16°
Iasi
acum

19°
joi

12°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/14°
Constanta
acum

16°
joi

13°/24°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/20°
dum.

16°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

14°/19°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/11°
Timisoara
acum

22°
joi

13°/23°
vin.

14°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

7°/16°