Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană show

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 februarie 2006 ·

De cât a vorbit la Consiliul Naţional al PSD, trebuie să-l doară tare rău mâinile pe Mircea Geoană. Liderul PSD s-a urcat la tribună cu un discurs pregătit pentru un show total multimedia, De cât a vorbit la Consiliul Naţional al PSD, trebuie să-l doară tare rău mâinile pe Mircea Geoană. Liderul PSD s-a urcat la tribună cu un discurs pregătit pentru un show total multimedia, care ar fi trebuit să meargă direct în conştiinţa elitei partidului din sală şi în sufletul alegătorului social-democrat de pe cuprinsul patriei. Prestaţia a fost urmărită cu interes la început, pentru a sfârşi năucind pe toată lumea. Timp de mai bine de o oră, Mircea Geoană s-a bâţâit, a fluturat braţele de parcă era atacat de albine ucigaşe, a arătat cu degetul, şi-a zobit pumnii, s-a răstit la coaliţia de dreapta, a oblojit rănile dureroase ale PSD. Preşedintele social-democrat şi-a interpretat partitura când pe un ton patetico-liricoid ? în pasajele privind starea grea a oamenilor de rând ? când agresiv cu puterea de dreapta, când sfătos şi blajin, când autoritar şi înflăcărat cu gândul la viitorul luminos al partidului. Nici cei mai înverşunaţi critici de teatru nu pot spune că actorul nu s-a străduit. Săracul, nu are, la urma urmelor, nici o vină. ?sta a fost textul, astea au fost indicaţiile de regie, aşa a fost sfătuit de consilieri, ăsta e rezultatul: o piesă de amatori, jucată prost. Mircea Geoană nu a lăsat nicio şansă pentru spectatorii care ar fi vrut cu orice preţ să îi creadă emoţia interpretării artistice. În ciuda eforturilor, a fost fals, ceva s-a rupt în "jocul" său. Pe de o parte a dat din mână precum Ceauşescu. S-a încruntat, a propovăduit apocalipsa dreptei, şi-a îngroşat vocea, şi-a pus pieptul pavăză pentru apărarea membrilor de partid hăituiţi de actualii guvernanţi. Pentru activul de partid era un tip de limbaj cunoscut, familiar chiar. Era neaoş pesedist, liniştitor şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°