In marea lor buimaceala, autoritatilor de la Bucuresti le-a scapat un detaliu fundamental din misiunea pe care o au: apararea demnitatii propriei natiuni, macar post-mortem Intr-o zi, un soldat american stationat in arhipelagul nipon a violat o japoneza. Mici de stat, multi la numar, mari la disciplina si sepukulturisti de felul lor, supusii devotati ai imparatului au iesit in strada si au convins Guvernul de la Tokyo sa ceara Statelor Unite o pedeapsa exemplara pentru americanul in calduri.
Intr-o alta zi, un japonez a fost rapus de un maidanez la Bucuresti, Romania.
Intr-o zi dintre cele doua, un soldat american stationat in Romania a ucis cu masina lui blindata 4x4 un roman. In strada au iesit cativa prieteni ai victimei. Vreo 22 de milioane de romani s-au uitat la mana de protestatari ca la o alta aratare, murmurand, din fata televizorului, intregul stoc colorat de injuraturi pe adresa jandarmului global. Ca si cum America ar fi fost de vina ca, in marea lor buimaceala, autoritatilor de la Bucuresti le-a scapat un detaliu fundamental din misiunea pe care o au: apararea demnitatii propriei natiuni, macar post-mortem.
Nu vreau sa scot basma curata America. America, draga de ea, face, drept e, de o buna bucata de vreme gafe politice pe banda rulanta. Dar, vorba lui David Bowie, "This is not America." Cel putin nu America pe care o cunosc eu si din proprie experienta si din oftaturile bunicilor nostri.
America mea are preocupari lumesti. America mea se trezeste dimineata cu gandul la bani pe care trebuie sa-i faca sa circule. America mea mananca prajeala de carne tocata intre doua felii de chifla, bea suc despre care stie bine ca-i distruge aparatul digestiv si, la final, mesteca guma. America mea citeste, intr-o revista cu nume ce suna a usor digerabil, rezumatul rezumatului cartilor esentiale ale literaturii universale si, apoi, isi co
