Detin – sint obligat sa o recunosc - rezerve uriase de falsa modestie. As fi tentat sa-mi rezum acest articol la a spune, „v-am spus eu?". V-am spus eu ca scandalul creat in jurul dnei Macovei e o scamatorie de circ, o iluzie creata pe baza de melodrama? V-am spus. Din pacate nu prea am motive sa ma laud.
Nu am facut decit sa afirm ceea ce se vedea cu ochiul liber; am facut doar o analiza de rutina. Ceea ce n-ar fi cu nimic iesit din comun in orice tara in care categoria marilor analisti - inaltime data de durata expunerii la TV - nu se ocupa, in realitate, de proza fantastica. Adica de ceva foarte colorat, foarte dramatic si fara vreun fel de tangenta cu realitatea.
Iar ca sa intelegem ce s-a petrecut mai departe cu scandalul mediatic „Monica Macovei", trebuie, inca o data, sa ne intoarcem la circ.
In spotul de lumina apare, brusc, un individ. Hainele ii sint tipatoare, gesturile ii sint tipatoare, si, daca ar scoate un cuvant, vorbele i-ar fi la fel de tipatoare. Individul scoate in schimb un balon si-l umfla. Il umfla si il tot umfla pina cind, trecut de limita sa de rezistenta, balonul i se sparge, cu zgomot, in plina figura. Totul spre amuzamentul publicului spectator.
Am descris un numar clasic al clovnilor de circ. Si, de asemenea, ce au patit ditamai jurnalistii, nevoiti sa ceara scuze ministrului caruia, pina mai ieri, ii cereau capul.
Faptele sint simple. Cum spuneam, sint departe de a fi singurul care a vazut ca intreaga pledoarie acuzatoare impotriva ministrului Justitiei nu avea suport in realitate. Nu ma indoiesc ca, mai devreme sau mai tirziu, si jurnalistii care intretineau scandalul au constatat ca produc, fara spor, mult zgomot pentru nimic. Doar ca, in loc sa inceteze zgomotul, au decis sa umfle nimicul.
Si au umflat, astfel ca de la o intilnire incidentala si fara urmari, „medi