Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"In aceasta carte am adus, atit cit am cunoscut, Romania de astazi"

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 4 februarie 2006 ·

La Biblioteca Judeteana s-a lansat, ieri, romanul lui Mircea Cavadia, "Gaura de vierme". Reprezentanta institutiei gazda, Valentina Chiriac, a oferit citeva amanunte biografice despre scriitorul nascut la Braila, in faimoasa familie Cavadia, care a avut contributii importante in dezvoltarea vietii muzicale locale. Scriitorul a parasit Braila in 1989 si s-a stabilit la Resita, unde conduce acum cotidianul "24 de ore". Din 1990 Mircea Cavadia a publicat zece volume de proza sau piese de teatru, din care patru romane, in 2001 fiind recompensat cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Romania - filiala Timisoara.

Scriitorul Constantin Gherghinoiu a explicat ca a inteles romanul lui Mircea Cavadia prin trei grile de lectura. Prima grila este cea a unui roman detectivistic, scris alert, cu rasturnari spectaculoase de situatie. Cea de-a doua grila de receptare trimite spre "eterna si fascinanta Romanie", iar prin cea de-a treia grila se percepe o lume babilonica, in care un personaj ramine cu luminile lui insa sfirseste prin a fi pulverizat pur si simplu.

Scriitorul Nicolae Vladulescu face, la rindul sau, o analiza romanului si constata ca acesta este un esantion de realitate. "Fara obsesia surprizei, construieste perfect situatii complexe, cu mult deasupra romanului politist traditional. Frizind fantasticul, redefineste spatii ce se inscriu in alti parametri decit cei marcati de rutina cotidiana, romanul capatind valente cu iz de calatorie initiatica", a spus Nicolae Vladulescu.

Criticul literar Andrei Grigor a remarcat ca influentele fanusiene pe care le observase in romanele de inceput ale lui Mircea Cavadia au devenit insesizabile, ca operele sale au atins un grad ridicat de personalizare. "Scoala prozastica din care se revendica Mircea Cavadia e cea a generatiei '60. Aparent, cartea poate sa se duca doar la nivelul dime

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 8 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 8 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°