"Zilele trecute, intr-o sedinta a Biroului Municipal al PNL Iasi, Dan Bontea a fost exclus din partid. De ce ? Fluierase in biserica. Criticase practici si persoane. (...) Mai mult, i s-a interzis prezenta la 'deliberarea' care il avea ca obiect. Rezultatul 'dezbaterii' i s-a comunicat, telefonic, cateva zile mai tarziu de catre o secretara."
Un pericol public
In 1989, PCR avea 4 milioane de membri. Era unicul partid politic din Romania, partid conducator, iar membrii sai dobandisera, in presa si in propaganda oficiala, o denumire cel putin hilara: cei mai buni fii ai poporului – sau fiice, daca era cazul.
Odata ajuns membru, membru PCR, romanul avea oarece obligatii si drepturi. Trebuia sa urmeze politica partidului, sa plateasca o cotizatie (oarecum simbolica), sa participe la sedinta, sa infiereze dusmanul de clasa. Avea dreptul sa critice pe cei pe care partidul ii arata cu degetul. Putea chiar sa-si faca autocritica – eventual la sfatul "nasului" sau spiritual, secretarul de partid. In rest, un membru simplu al PCR n-avea prea multe drepturi. Mergea la serviciu, unde in multe cazuri freca menta 8 ore, lua leafa de la locul de munca, avea concediu si bilete la statiune prin sindicat. O viata cenusie, precum ceilalti, milioanele de paria care nu erau cei mai buni fii.
"Nasol" era pentru orice membru de partid din Romania anilor 1948-'89 sa fie exclus din PCR. Dat afara! Motive de excludere se puteau gasi oricand. Un divort, un furtisag marunt, o ruda in strainatate. Cel mai grav era, insa, cand membrul vorbea ce nu trebuie. Si, mai ales, despre cine sau ce nu trebuie! Daca se intampla, Doamne fereste, asa o chestie, membrul de partid in culpa era strivit ca un gandac. Strivit social, moral, material. Mai rau chiar, in anumite cazuri si daca sarea prea tare calul, putea sa faca si puscarie. Pentru tradarea idealuril
