"Ci si-i faci...", ofta filozofic senor Primirad, scotand din sertar polonicul emailat: "N-ai sfecli proaspati, mananci si urluiali...". Si incepu sa horpaie multumit, stropind din cand in cand fracul cu decoratii, in timp ce steagul tricolor flutura mandru pe catargul din curtea ambasadei.

Noile aventuri ale godacului hambasador sau "Scrofica Primirad si trestia de zahar"

"Nu, nu ma mai intorc la Ias' in primavara - iasta. Raman pi la Havana cel putan pani la vari. Auz', uai reporterule, si si-i dzaci lu' Toni ci i-am trimes o dimigeani di zaci chili di rom di ceal bun. Da' dzai s-o ieie-incetisor, si si beie numa' cate-on chil odati, c-aista-i tarн si ti ie rapidн di cap. Auz', 'ai?".

Scrofica inchise telefonul, ofta gales si incepu sa mestece absent o trestie de zahar: "Buni baiet' istea di la "Ziaru' di Mardeias'". Ma mai inghesuieu ii, cand ave nevoi' di ceava, da' tot ii si mai gandesc la mini... Iaca, Toni, saracu', betav-betav, da' mai puni cate-on nacajat di la el si ma mai suni. Trebuie sa-i trimet o dimigeani di doua deca', sa-i agiungi macar pe-o saptamani...".

Ofta din nou, din toti rarunchii, uitandu-se cu jale spre snopul de trestie de zahar din care morfolea de-un ceas, plin de tristete. 'Tu-i mama ei de trestie...! Greu chin... Si-ar fi dat salariul de ambasador pe-o luna, numai sa aiba... ei, nu chiar o roaba... macar o gramajoara de sfecla de zahar, proaspata, plina de pamant, cu frunze inca verzi, mustoasa, numai buna de molfait alene, in fotoliul de ambasador.

Gura i se umplu de apa dintr-odata, si-si aminti instantaneu de visul de asta-noapte: remorca mare, de sapte tone, trasa in curtea ambasadei si plina varf cu sfecla furajera... Ochise una mare, de vreo zece chile, cu frunze cat caldarea, si incepu sa muste disperat din ea, rupand halci mari, cu frunze pe din doua, amestecate cu pamant. @