Un preot catolic italian a devenit prima victimã creştinã a jihadului stradal declanşat de musulmanii din întreaga lume dupã publicarea caricaturilor profetului Mahomed în numeroase ziare occidentale. Andrea Santoro, în vârstã de 59 de ani, a fost împuşcat mortal, duminicã, la Trabzon, în Turcia, de un tânãr musulman, care în momentul crimei a strigat "Mare este Allah". Preotul catolic misionar, originar din Piverno, în apropiere de Roma, a fost ucis dupã slujba religioasã, la intrarea în biserica Sfânta Maria.
Alte şapte persoane au murit luni în protestele violente la care au luat parte sute de mii de musulmani din Gaza în India, din Indonezia pânã în Iran. Astfel, în Thailanda, trei membri ai forţelor de ordine au fost ucişi de manifestanţii islamişti în timpul unui miting organizat în sudul ţãrii. Trei persoane au murit în Afganistan, dupã ce poliţia din oraşul Mihtarlam, din sudul ţãrii, a folosit arme de foc împotriva demonstranţilor, ca urmare a faptului cã aceştia au atacat o secţie de poliţie. Manifestanţii au strigat "Moarte Danemarcei!" şi "Moarte Franţei!" şi au cerut ca diplomaţii şi soldaţii ambelor ţãri sã fie expulzaţi din Afganistan. În Somalia, un bãiat în vârstã de 14 ani a fost împuşcat mortal şi alte câteva persoane au fost rãnite, în represaliile care au urmat atacurilor protestatarilor împotriva poliţiştilor.
Temperatura furiei islamiştilor a fost evidenţiatã şi de situaţia din Irak, unde douã mii de şiiţi au cerut, luni, emiterea unui decret religios (fatwa) prin care sa fie autorizatã asasinarea autorilor caricaturilor cu profetul Mahomed. Purtând un banner pe care scria "Cerem autoritãţii religioase sã emitã o fatwa clara prin care sã autorizeze asasinarea caricaturiştilor", manifestanţii, ţinând în mâni exemplare ale Coranului, s-au reunit în centrul oraşului Kut, la chemarea curentului liderului radical Moqtada Sadr. De as