Saptamana trecuta, cele mai cautate derivate au fost cele pe SNP, tranzactionandu-se 18.754 contracte. Speculatorii au putut profita de lichiditatea ridicata, randamentul saptamanal la cumpararea pe martie fiind de circa 30%.
Preturile pentru finele lui martie au fluctuat intre 0,6195 si 0,6650 lei, scadenta pentru care vanzatorii de optiuni PUT nu cred ca se va scadea sub pragurile suport 0,5850, 0,57 si 0,5450 lei. Pentru jumatatea anului preturile au urcat de la 0,64 la 0,69 lei.
Locul doi in clasament a revenit derivatelor pe SIF 5, fiind realizate 17.429 contracte futures.
Si in acest caz speculatorii au putut obtine randamente generoase, preturile pe martie fluctuand intre 2,9363 si 3,0775 lei, scadenta pentru care pragurile suport se situeaza la 2,77 lei, 2,7490 si 2,59 lei, iar cele de rezistenta la 3,15 lei. Pentru iunie preturile au atins un maxim de 3,131 lei si un minim de 3,071 lei. Derivatele bancare s-au bucurat la randul lor de o atentie sporita din partea investitorilor, pe actiunile TLV fiind tranzactionate peste 15.000 contracte. Preturile pentru martie au fluctuat intre 1,4630 si 1,5099 lei, scadenta pentru care se anticipeaza o depasire a pragului de rezistenta de la 1,53 lei, in timp ce preturile pentru iunie au fost cuprinse intre 0,87 si 0,9 lei, pragul de rezistenta pentru aceasta scadenta situandu-se la 0,76 lei.
"Din perspectiva numarului de pozitii deschise pe TLV, asistam la o micsorare a volumului, situat in jurul a 22.000 fata de 45.000 la inceputul anului. Putem vorbi de marcarea profiturilor de catre cumparatori, dar si de cei care s-au orientat spre hedging sau arbitraj. Pentru cei din urma, oportunitatea de a marca profiturile a fost cu atat mai necesara, avand in vedere ca cotatiile pe martie sunt foarte apropiate de preturile actuale de la BVB", comenteaza purtatorul de cuvant al bursei, Decebal Todarit