Antrenorul echipei nationale de handbal feminin, vicecampioana mondiala.
"Daca veneam acasa cu aur, ne-ar fi spus ca se putea si diamant"
Dupa treizeci si doi de ani, cand nimeni nu mai spera, Romania a obtinut un rezultat de exceptie in handbalul feminin: argint la Campionatul Mondial. O bucurie venita de niciunde, o victorie pe care doar o mana de oameni au purtat-o mereu in suflet: echipa si antrenorii. S-au strans laolalta, si-au prins mainile si au strigat de noua ori consecutiv: "Romania, victorie!"
"Am aflat ca s-a plans in toata Romania"
- Victoria echipei nationale de handbal a Romaniei a fost un dar cu totul neasteptat, care a produs o bucurie enorma. Exista o explicatie logica a acestui succes urias sau e vorba de providenta?
- Initial, am plecat la Campionatul Mondial din Rusia cu un obiectiv mai modest: locurile unu-sase. Intre noi, la nivelul echipei, ne-am propus, insa, din capul locului o medalie. Un vis secret, pe care ne-am ferit sa-l impanam cu lozinci. Nu ne-am batut cu pumnul in piept, nu ne-am intrecut in angajamente. Am avut de-a lungul ultimilor cincisprezece ani generatii foarte valoroase, care au promis rezultate mari, dar nu au reusit sa confirme, desi toata lumea se astepta la glorie din partea lor. De altfel, cateva dintre marile jucatoare de-atunci fac parte si din actuala echipa si contributia lor a fost decisiva in rezultatul pe care l-am obtinut. Si nu ma refer strict la felul cum s-a jucat in teren. A intervenit si o puternica motivatie psihologica. Sunt ani de zile de cand jucatoare de talia unor Hutupan, Gogarla, Galca, Lecuseanu, Bradeanu, Luca, isi doreau cu ardoare o victorie, pe care nu izbutisera s-o obtina, in ciuda valorii lor. Pur si simplu au vrut sa arate ce pot. Sa-si incheie cariera cu o medalie importanta pe piept, la nivel de echipa nationala. Cu acest gand, parca mai
