Romanul se lasa pe mana norocului, a sansei si a sperantei. De cateva ori speranta lui in noroc a primit lovituri grele.
S-a intamplat cand presa a sesizat ca frecventa castigatorilor de partid si de stat la Loto este mai mare decat regulile probabilitatii. Dar si cand un amarastean a pretins ca biletul sau castigator i-a fost sustras de un ofiter Sri care a castigat astfel o suma consistenta. Sau cand s-a aflat ca un politician afacerist a facut o tranzactie in marginea legii cu Loteria Romana in urma careia, zic procurorii, a prejudiciat statul cu o caruta de bani.
Pasiunea romanilor pentru jocurile de noroc are trasaturile unei idei fixe. Omului de rand ii sunt inaccesibile trucurile prin care cei mai bogati 300 de romani si-au facut averile. De regula, este vorba despre un parteneriat public-privat care depaseste legalitatea. Pentru asta iti trebuie reteaua de interese si relatii ca sa deschizi usile si buzunarele care trebuie. Trebuie sa stii cand se organizeaza licitatiile cu usile inchise si sa dai pretul corect.
Buzunarele Loteriei, inchise pentru multi dintre impatimitii celor 6 numere norocoase, sunt cuibusorul de nebunii al multor afaceristi. Scandalul declansat de vicepremierul Copos a dat la iveala nu ca afacerea in sine, daca e adevarata, seamana a gainarie (de vreme ce beneficiarul se lauda ca are jumatate de miliard de euro, din afacerea cu pricina castigand doar un milion), ci bunastarea in care traiesc capii Loteriei. Aici intra case proprietate personala ridicate de sefii Loteriei din lipsa de noroc a altora, sedii opulente, salariile, primele si privilegiile bosilor jocurilor de noroc. Probabil ca este singurul caz in istoria intelectuala a Romaniei in care e suficient sa numeri pana la 49 pentru a ajunge in fruntea unui imperiu financiar. Si ce imperiu!
Marea smecherie a jocurilor de noroc nu putea trai fara spriji
