Ofensiva anti-fumat pare a fi cea mai mare preocupare, alãturi de lupta anticorupţie. Nefumãtorii vor aplauda toate demersurile autoritãţilor în acest sens. Fumãtorii vor înjura din greu, dar majoritatea dintre ei nu vor renunţa la acest viciu. Din campaniile anti-fumat se câştigã foarte mult, însã mulţi dintre cei implicaţi fumeazã pe rupte. Fumatul este un obicei foarte dãunãtor sãnãtãţii şi bugetului celor care fumeazã, însã a face din asta o acţiune de proporţii, începând cu instituţiile statului, care presupun şi şcolile şi spitalele, pânã la localuri private, reprezintã o curatã pierdere de timp. Oricâte constrângeri ar exista toţi fumãtorii vor continua sã fumeze. Dacã începi vânãtoarea de elevi fumãtori, fãrã ca în prealabil sã le faci educaţie despre nocivitatea fumatului, nu faci altceva decât sã-i întãrâţi. Aşa cum existã drepturi pentru nefumãtori, aşa au, sau ar trebui sã aibã, şi fumãtorii o lege. Pentru cã nici trasul fumului şi eliminarea lui nu are acelaşi regim pentru toatã lumea. Muritorii de rând au numai obligaţii şi interdicţii în timp ce şefii instituţiilor, profesorii şi cei mai şefi dintre medici au dreptul de a fuma oriunde îi loveşte pofta de nicotinã.
Noroc cã ministrul Sãnãtãţii a renunţat temporar la taxele exorbitante pe viciu, respectiv alcool şi ţigãri, deoarece acestea nu ar fi descurajat sub nici o formã consumul. Eventual ar fi dus la creşterea numãrului de mãrunţi infractori, deoarece un om care nu-şi poate permite un viciu de care este dependent este dispus la orice: sã fure şi sã tâlhãreascã.
Toate acestea ar fi trebuit sã înceapã cu o temeinicã educaţie din şcoalã, cu argumente imbatabile nu cu douã afişe despre cât de dãunãtor este fumatul.
În timp ce noi ne batem capul cu viciile, corupţii (mari) îşi vãd de treaba lor. În plus ei nu au restricţii nici la fumat, nici la bãut. Eventual putem bãga în puşcã
