Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod pentru pesedisti

Publicat in Curierul, luni 6 februarie 2006 ·

Social-democratii vor adopta un cod dupa care vor fi judecate toate actiunile membrilor PSD, indiferent de functie. Purtatorul de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a anuntat, ieri, ca unul din elementele de reforma adoptate de Consiliul National al partidului consta in elaborarea unui "Cod statutar etic" aplicabil tuturor membrilor.

Diaconescu a spus ca acest Cod va contine "limitari" in ceea ce priveste persoanele care au colaborat cu fosta Securitate, insa nu a dezvaluit in ce vor consta acestea. De asemenea, Codul ii va obliga pe membrii partidului sa cunoasca doctrina social-democrata si sa actioneze potrivit ei.

Totodata, Diaconescu a precizat ca, prin elaborarea acestui Cod, se incearca sa se elimine orice "interpretare subiectiva" si orice conduita "abuziva sau neloiala" din partea conducerii partidului fata de membrii PSD. Codul va avea prevederi in legatura cu transparenta in campania electorala si cu modul in care cel care face campanie atrage si foloseste fonduri, precum si limitari in ce priveste persoanele care au colaborat cu fosta Securitate, a adaugat senatorul social-democrat.

Un alt anunt interesant facut de Diaconescu este acela ca forul pe care il conduce, comisia de integritate a PSD, nu va mai fi desfiintata. Desi chiar el spusese saptamana trecuta ca aceasta comisie a esuat in misiunea ei si va fi infiintat un alt for de partid, cu mai multa greutate, pana la urma se va apela la o formula de compromis. Comisia de Arbitraj si Integritate Morala va continua sa functioneze in sistemul actual insa ea va fi dublata de un "grup de lucru", compus, de preferinta, din persoane cu functii in partid, care sa analizeze diverse situatii de fapt si sa-si asume decizia pe care o iau. "O decizie legata de integritatea morala in partid este totusi o decizie poltica si ar fi util ca aceasta decizie sa fie asumata si gestionata de un

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 26 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 20 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°