- Cultural - nr. 25 / 7 Februarie, 2006 Noua carte a lui Valentin Marica, "Schitul numelui", aparuta la Editura Ansid, in conditii grafice de exceptie, intr-o nota cu care ne-a obisnuit, de altfel, poetul, exigent si fata de carte ca obiect, continua un program poetic inceput cu "Metanii", urmat de "Vecernii", "Cruci in desert", "Ziua canonului", "In naosul raului", suita care-si circumscrie un univers nu doar lexical, ci si tematic, fara echivoc, religiosul. Dar nici celelalte carti ale sale, cu titluri "laice", nu fac altceva decat sa consacre un destin poetic care marturiseste prin credinta. Nimic ostentativ si nici de parada, oricat de sustinuta e recurenta religiosului in poezia lui Valentin Marica. Titluri precum Ingenunchind in vid, Amiaza fara Isus, Inainte de liturghie, Boboteaza, Schitul numelui, Evanghelia revarsatului de zi, O alta rastignire, Panza cea rara a botezului, Ziua cu mainile impreunate, vorbesc de la sine despre preeminenta credintei, despre "punctul cardinal" al poeziei din "Schitul numelui". O poezie a luptei cu ingerul, dar si cu cuvantul, ajuns si el sa fie rastignit, ca jertfa a mantuirii celor care vor sa-i slujeasca: "Batem in lemnul verde al schitului/ cu rana vie din pumnii genunchilor/ Ochii inchisi simt sageata chivotului/ Mainile tremura in desprinderea lor de pe cruce/ Trec roti prin sangele inimii/ spre subsioara cuvantului rastignit…// Strang sub pleoapa somnul sfintilor/ jinduind tacerea icoanei/ In rama ei imi masor crestetul".( In herbul firului de iarba). In tacerea icoanei, care e si veneratie si rugaciune, isi deruleaza Valentin Marica si rostirea si rostuirea poetica. Iar rugaciunea, pentru Valentin Marica, "pune iertare-n cuvant" (Innoptare) Putini poeti se situeaza ca Valentin Marica in orizontul credintei, pana la a ajunge la "O alta rastignire": "Printr-o frunza/ spune ziua ca e timp/ si se va face cruce…/ Incepe c