„La Stefamil manânci cea mai buna ciorba de burta din oras“, incerca sa ma convinga o colega careia ii impartaseam cunostintele acumulate in periplele mele prin restaurantele craiovene. Desi trecuse ceva timp de la discutia noastra, m-am gândit sa verific informatia primita, mai ales ca tare as fi mâncat o ciorba de burta buna. Ajunsa la Stefamil, nu puteam sa nu comand o portie din deliciosul preparat. Asteptând sa mi se aduca mâncarea, prima impresie a fost ca restaurantul in care am ajuns destul de greu (nici acum nu as putea sa spun cu certitudine care este adresa, strazile sunt mult prea intortocheate in zona) este genul de local tipic unei afaceri de familie: spatiu restrâns, draperii grele la geamuri, o culoare grena predominanta, un suport cu o expozitie de vinuri, toate adunate dau locului un aer de „aglo-meratie“... intima, chiar familiala. Stefamil nu este genul de local care sa se bucure de publicitate prin mass-media, dar, cu toate acestea, multi dintre cunoscutii mei au trecut, cel putin o data, pe acolo. Au avut si motive: ciorba de burta, pe care ospatarul, mai mult decât serviabil, mi-a servit-o intr-un bol imens, impreuna cu ardei iute si niste pâini delicioase (cred ca sunt pregatite in restaurant), calde. Nu m-am multumit doar cu felul intâi, mai ales ca din meniu imi faceau „cu ochiul“ tot soiul de preparate ce pareau delicioase. Am ales o tochitura olteneasca, mai ales ca, de la stabilirea mea in Banie, nimeni nu mi-a oferit un astfel de preparat gatit in stil... autohton, oltenesc. Dupa ce bucatile de carne si cârnati, tavalite prin sosul delicios, si mamaliguta calda au fost date gata, m-am laudat singura pentru alegerea facuta. La fel de mult mi-au placut si muraturile recomandate ca „garnitura“ de ospatarul atent sa-mi umple, de fiecare data, paharul cu apa. „Cel mai usor lucru este sa critici“, imi spunea odata cineva, stiindu-mi bine stilu