Teodor Atanasiu(Foto: )
Scandalurile politice care au tinut prima pagina a ziarelor din Alba in ultimele luni s-au consumat, in mod paradoxal, nu intre Putere si Opozitie, ci de aceeasi parte a baricadei, intre partenerii de guvernare, PD si PNL. Liderii la nivel judetean ai celor doua partide s-au certat public sau in culise de cate ori au avut ocazia, practic din orice motiv.
Acum insa, la ordin de sus, cele doua formatiuni vor trebui sa fuzioneze, adica sa treaca peste toate diferentele care le despart si sa devina un singur partid, "mai mare si puternic". Astfel ca liderii locali ai partidelor au preluat discursul oficial si isi fac in ultimul timp declaratii de prietenie.
Acestia incearca sa ne convinga ca ceea ce nu a functionat la o simpla coalitie, poate fi benefic la o uniune definitiva. Exista cel putin zece motive, unul mai serios ca altul, care stau in calea functionarii la nivel local a unei asemenea constructii politice.
Primul motiv si probabil cel mai de luat in seama este rivalitatea dintre presedintii celor doua filiale. Liderul PNL Alba este ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, iar cel al filialei PD este primarul din Alba Iulia, Mircea Hava. Nici unul dintre cei doi nu va accepta, in ciuda declaratiilor, a doua pozitie in cadrul unei eventuale noi formatiuni politice.
Aceasta ar putea fi o sursa inepuizabila de tensiuni interne in viitor, in cadrul noului partid, chiar daca acum lucrurile par ceva mai calme, datorita plecarii lui Atanasiu la Bucuresti.
Un al doilea motiv il reprezinta neincrederea, unul in celalalt, a celor doi actuali parteneri de guvernare. Unii dintre liberali isi amintesc si acum istoria ceva mai indepartata cand democratii au guvernat in Consiliul Judetean alaturi de PSD, dupa o intelegere cataloga