In lipsa de idei investitionale, administratorii societatilor raman la varianta dividendelor In mod normal, scopul oricarui fond de investitii este maximizarea valorii activelor administrate. Daca cele cinci SIF-uri romanesti ar avea un scop asemanator, probabil ca ar fi reusit sa obtina performante ceva mai bune decat cele la care au ajuns pana acum. Ca emitenti la Bursa, SIF-urile au avut performante net superioare celorlalte companii. Ca fonduri de investitii insa (la urma urmei,
In lipsa de idei investitionale, administratorii societatilor raman la varianta dividendelor
In mod normal, scopul oricarui fond de investitii este maximizarea valorii activelor administrate. Daca cele cinci SIF-uri romanesti ar avea un scop asemanator, probabil ca ar fi reusit sa obtina performante ceva mai bune decat cele la care au ajuns pana acum.
Ca emitenti la Bursa, SIF-urile au avut performante net superioare celorlalte companii. Ca fonduri de investitii insa (la urma urmei, asta se presupune ca sunt) au avut rezultate slabute. Faptul ca, pe intervalul 1998-2006, singurul SIF unde cresterea activului net a depasit rata inflatiei este SIF Oltenia spune totul. Cu alte cuvinte, administratorii societatilor, desi au dispus de sume mari, au avut performante mai slabe decat fondurile deschise de investitii, pentru care doua-trei milioane de dolari insemnau o suma imensa.
Mare parte din acesti bani au disparut, incet-incet, la distribuirea dividendelor, sumele respective scazandu-se tocmai din activele SIF-urilor. Desi, pentru actionari, cateva sute de mii sau cateva milioane de lei primite ca dividend nu au insemnat mai nimic, pentru companii au insemnat enorm.
Daca ar fi fost pastrati in interiorul companiilor, banii respectivi ar fi putut genera o crestere semnificativa a activelor admin
