Mark Twain spunea ca minciunile sunt de trei feluri: obisnuite, gogonate si statistica. Minciunile obisnuite si gogonate sunt strategiile si programele prin care ne-am luat angajamentul sa combatem inflatia. Despre statistica mai vorbim.
Asadar, ca sa stabilim de la inceput regulile, Romania si-a propus o foaie de parcurs care s-o ajute sa-si duca la indeplinire un obiectiv: integrarea in Uniunea Europeana. Pentru asta a elaborat, in anul 2000, o strategie nationala de dezvoltare, apoi, din 2001, mai multe Programe Economice de Preaderare (PEP).
Toate aceste exercitii de gandire s-au facut pentru ca la orizontul anilor 2007-2008, adica la momentul aderarii, sa avem o inflatie compatibila cu aceea din UE: 2,5% - medie anuala.
Primele previziuni de inflatie medie incluse in strategia nationala incep de la 38,8% in anul 2000, urmeaza 20,7% in 2001, 15,8% in 2002, 13,8% in 2003, 10,1% in 2004, la care adaugam 8% pentru 2005, cifra inclusa in primul PEP. Si ce-a iesit pana la urma? 45,7% in 2000, 34,5% in 2001, 22,5% in 2002, 15,3% in 2003, 11,9% in 2004 si 9,1% in 2005.
Se observa deci depasirea asteptarilor in fiecare an. La inceputul intervalului s-au vazut derapaje majore, dar nici in 2004 si 2005 nu se poate zice c-a fost „la vie en rose" fiindca, daca FMI a declarat Romania stabila macroeconomic, lucrurile trebuiau sa arate altfel.
Oricum ar fi, cuvantul dat tot nu s-a respectat. Chiar daca ulterior in PEP-uri s-au revizuit previziunile ca sa se spuna „asa a fost de la inceput, nu mai tineti voi minte".
Derapaj controlat din vorbe
Dar scopul articolului de fata nu este sa scoata ochii cuiva. Ca orice analiza, trebuie sa identifice o cauza si sa ajunga la o solutie.
Cand Fondul Monetar International a observat ca Romania n-are de gand sa faca reforma structurala, adica sa-si asume pretul
