SANATATEA COPILULUI Momentele de timiditate sunt normale pentru orice copil. In primii ani de viata este firesc ca micutul sa se agate de fusta mamei, sa caute apropierea parintelui cand se apropie un strain sau cand se afla intr-o situatie noua. E firesc sa planga la aproape orice despartire de parinti, chiar si de scurta durata.
Psihologul Oana-Maria Olteanu, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu", apreciaza ca "nu trebuie sa ne alarmam daca micutul nu se alatura imediat unui grup de copii. Este bine sa asteptam sa se familiarizeze cu situatia. Copilul de 2-3 ani cauta protectia, iar adultul este cel care il securizeaza, ii da incredere. E firesc sa caute o prezenta incurajatoare intr-o situatie noua. E firesc sa aiba preferinte in privinta anumitor persoane". Incepand de la 4-6 ani, comportamentul rezervat, insotit de plans, incordare, este insa mai putin acceptat de adulti. Dar nu trebuie sa uitam ca, de-abia de la aceasta varsta, copiii invata sa relationeze, sa se socializeze.
De la timiditate la singuratate
Problemele apar cand prichindelul manifesta o timiditate excesiva, stari de anxietate, inhibitie persistenta. Cand este cazul ca parintii sa fie atenti? "Atunci cand copilul este deseori singur, nu-i place sa cunoasca alte persoane, nu vorbeste despre colegii de scoala si nu invita pe nimeni acasa. Cand aceasta atitudine devine persistenta, cand observa ca nu-l bucura contactul cu alti copii sau adulti din jurul lui. Cand observa ca micutul are foarte rar momente in care este relaxat si bucuros in compania celorlalti. Cand copilul plange, se inroseste, se ascunde, se balbaie sau refuza sa vorbeasca (mutism) in preajma altor persoane decat cele din familie. Se spune despre un astfel de copil ca «este mut la scoala». Intelege ce i se spune, scrie, deseneaza, face alte activita
