Nu a apărut bine ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării, că universitarii rectori, prorectori, decani şi şefi de catedre au început să freamăte în spatele birourilor din PAL melaminat sau cireş, depinde de preferinţe, la gândul că au 30 de zile să se gândească la o soluţie, astfel încât să nu fie nevoiţi să-şi dezvăluie agoniselile tuturor studenţilor cărora le predau. Bănuiesc că asta ar fi principala supărare a universitarilor în legătură cu ideea ministrului Hărdău, care, le reamintim, vine tot dintr-un mediu academic şi, cred că a luat această decizie în foarte argumentată cunoştinţă de cauză.

Apoi, universitarii, se tem că, raportat la performanţele universităţilor, facultăţilor, decanatelor etc. pe care le păstoresc, vom descoperi că au salarii ca în marile regii de stat, producătoare atente de profit sau pierderi, fără a le putea justifica, respectiv fără a putea uza de scuza autonomiei universitare. Oricât s-ar plânge, inclusiv de ingerinţe în actul educaţional universitar, în conducerea universitară sau chiar de centralism şi intenţii de subordonare din partea Ministerului, consider că şi într-o unitate de învăţământ de nivel superior ar trebui încheiate contracte de management sau de performanţă, ori ce denumire va mai fi găsită, corelate cu cele ale europenilor, americanilor etc. prin care să fie foarte clar trasate recompensele şi sancţiunile în directă legătură cu performanţele şi contrarealizarea obligaţiilor din contract. Obligaţii reale, nu poveşti…

Mi-a plăcut scuza universitarilor şefi că obţin venituri şi din alte surse decât activitatea de manageri de universităţi, facultăţi şi catedre. Aşa cum pe vremuri, parlamentarii, inclusiv din al nostru judeţ se fereau să-şi publice declaraţiile pe motiv că le-ar deveni vilele prea tentante pentru hoţi. Vreau să îi ajut pe Copotoiu et. co. deoarece cred că la Universitatea de Me