Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fuziunea cu PNL, proiect politic de orientare europeana

Publicat in Romania Libera, marți 7 februarie 2006 ·

Liberalii de la Constanta si-au exprimat, duminica, punctul de vedere cu privire la posibila fuziune cu Partidul Democrat. Ieri a fost randul democratilor din municipiul Constanta sa vorbeasca despre acest subiect fierbinte. Presedintele organizatiei municipale, deputatul Laurentiu Mironescu, a declarat ca decizia celor peste 20 de filiale liberale care sunt de acord cu fuziunea, dar numai cu respectarea anumitor conditii, nu este graitoare. Trebuie asteptat pana cand toti liberalii din tara isi vor spune parerea cu privire la unificarea celor doua partide. "Exista mai multe lucruri care ne unesc si mai putine cele care ne despart", este de parere Mironescu, adeptul fuziunii, proiect politic inscris pe un culoar european. Deputatul a recunoscut ca liberalii au alta cultura politica, situata in zona de centru dreapta a spectrului, tin la valorile inscrise in istoria lor la care le este greu sa renunte. Numai ca fuziunea este ceruta de electorat, cel care a simtit ca formula in care PNL si PD au concurat in campania electorala este cea castigatoare. Democratii trebuie sa hotarasca insa daca se vor mula pe solicitarea liberalilor de a le imbratisa doctrina. Ambele parti trebuie sa accepte compromisuri, sa niveleze divergentele de opinii pentru crearea unei formatiuni care sa se rodeze si sa-si faca imagine pana la alegerile locale si generale. Mironescu este constient ca responsabilitatea ce apasa pe umerii ambelor parti este foarte mare, dar nu crede ca formatiunea rezultata prin fuziune va obtine mai putine voturi. Democratii au lansat o oferta, iar problema se va rezolva pana la urma. Cele doua parti vor gasi calea care sa impace pe toata lumea in asa fel incat electoratul sa renunte la social-democrati. Deputatul Laurentiu Mironescu a conceput, impreuna cu Radu Dragus de la Botosani, un proiect de amendare a Codului Fiscal. Este cunoscut faptul ca pe vremea cand Tra

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul parlamentar, Nati Meir, extrădat din Grecia! Acesta a fost adus azi în România

Ziua Constanta acum 18 minute
Fostul deputat PRM şi candidat la preşedinţie Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare a fost predat autorităților române de oficialii greci, după ce a fost prins în Rhodos (Grecia). Acesta a fost adus astăzi cu o aeronav

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 29 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 19 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Militarul nord-coreean luat prizonier de armata ucraineană a murit din cauza rănilor, anunţă spionajul sud-coreean

News.ro acum o ora
Un militar nord-coreean luat prizonier de către forţele ucrainene după ce a fost desfăşurat să lupte alături de ruşi, a murit din cauza rănilor, anunţă vineri spionajul sud-coreean, relatează AFP. ”S-a confirmat, pein intermediul unei agenţii de inf

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 59 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°