Un dosar exploziv cu tranzactii ilegale cu certificate de actionar, cu peste 300 de persoane pagubite, a fost declinat de ofiterii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Timis procurorilor DIICOT. La peste 30 miliarde lei vechi se ridica frauda de proportii pusa la cale de un bucurestean, in dosarul in care intreaga ilegalitate a fost consemnata in 790 de file. Inselaciune, servicii de investitii financiare fara autorizarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) si manipularea pietei de capital sunt capetele de acuzare pentru care sunt anchetate, in stare de libertate, cele 4 persoane. Potrivit comisarului Serban Pittner, purtatorul de cuvant al IPJ Timis, verificarile in aceasta cauza au fost declansate la sfarsitul anului 2003, in urma plangerii a 5 persoane. "Desi acestea vandusera certificatele de actionari pe care le detineau si-au dat seama ca au fost inselate, pentru ca, ulterior, au aflat ca valoarea lor pe piata era mult mai mare", ne-a declarat comisarul Pittner, precizand ca, pana in prezent, peste 300 de persoane au depus reclamatii.
Fara nici o indoiala, in aceste tranzactii frauduloase, "creierul" afacerii a fost desemnat brokerul Ioan Catalin Aurel Olteanu, 34 de ani, din Bucuresti, colaborator la SC "ISITIN" SA Timisoara. Pentru a pune in practica pacalirea a sute de oameni, acesta si-a adus aproape 3 oameni de incredere. Este vorba despre Ioan Ruba, 34 de ani, sef control intern, Melania Taran, 39 de ani, broker, ambii de la "ISITIN", si Florica Soica, 44 de ani, invatatoare. Anchetatorii spun ca Olteanu, prin intermediul celor 3 persoane, a reusit sa obtina, in schimbul a maximum 1,5 milioane lei vechi, sute de certificate de actionar. "Ruba, Taran si Soica aveau misiunea de a racola, la randul lor, diverse persoane, care mergeau prin sate si comune, de unde cumparau actiuni. Pana in prezent, s-a stabilit ca certificatele