Despre unii copii se poate spune ca sunt timizi. Timiditatea are la baza un sentiment slab de sine si un sentiment de nesiguranta ce devin manifeste, mai ales in situatii sociale. Timiditatea provoaca multa suferinta copilului. Daca ea se manifesta in mod excesiv, se impune corectarea acestei trasaturi, pentru ca, daca nu este corectata, in timp poate deveni un fel de a fi. Vestea buna este ca prin educatie si autoeducatie se poate interveni in corectarea acestei trasaturi caracteriale. Caracterul, profilul psihomoral al omului nu este innascut, ci se dobândeste in timp. Tipul temperamental este innascut si pe aceasta baza temperamentala innascuta se construieste caracterul. Copilul timid este cuminte, ascultator, supus, inhibat, tacut, retras, simte nevoia de singuratate si se teme de oameni. De cele mai multe ori, aceasta temere nu este justificata de realitate, frica de oameni fiind mai mult imaginara. Neincrezator in sine „Eu nu pot“, „Eu nu voi fi in stare sa...“, „Eu n-o sa reusesc“, fiecare esec este pentru copil o confirmare a inferioritatii sale. Convins fiind de acest lucru, copilul se programeaza mental pentru esec. Timidul oscileaza intre dorinta de a fi in mijlocul oamenilor si tendinta de a fugi de ei. De aceea, copilul timid sufera pentru ca se simte neputincios in incercarea de a-si depasi inhibitiile si frica de oameni. Ati observat ca aveti un copil timid si vreti sa-l ajutati? E foarte important ca, in primul rând dumneavoastra, ca parinti, sa-i spuneti, dar mai ales sa-i aratati copilului ca aveti incredere in el, ori de câte ori aveti prilejul. Aceasta inseamna sa-l convingeti in diverse situatii, de exemplu când ezita sa recite, desi stie foarte bine poezia, ca poate sa indeplineasca acel lucru, ca aveti incredere ca se va descurca. Spuneti-i mai degraba ceva de genul: „Stii, eu cred ca esti un copil bun si stiu ca poti sa faci acel lucru. Si c