A impozita un venit pe care cei mai multi dintre taranii romani il realizeaza cu greu inseamna un dublu esec pentru guvernanti: un esec profesional si altul institutional. Pe tot parcursul anului 2005, analistii economici, guvernantii, dar mai ales contribuabilul au asistat la dezbateri furtunoase pe marginea cotei de 16%, pentru impozitarea veniturilor persoanelor fizice si a profitului companiilor. Guvernantii dadeau asigurari ca veniturile vor curge in cascada la buget. Pe de alta parte, reprezentantii institutiilor financiare avertizau ca aplicarea lui "16%" va crea un gol de venituri in Bugetul de stat si ca, mai devreme sau mai tarziu, Romania va trebui sa-si revizuiasca politica fiscala, in sensul majorarii altor impozite si taxe.
Efectul a fost imediat: impozitele pe alte domenii au inceput sa creasca. Bucuria celor care au avut mai multi bani in buzunare a fost platita de majoritate. Au inceput sa apara tot felul de impozite in premiera, rod al imaginatiei bogate a catorva fauritori ai "revolutiei fiscale". Schimbarile "salvatoare" din domeniul fiscal au inceput o data cu "revolutia portocalie" de la sfarsitul lui 2004. Pana in prezent, si una si alta si-au aratat ineficienta.
Cota unica de 16%, valoroasa in teorie, a facut deja multe victime colaterale si nu se va opri aici. Lipsa veniturilor la buget a determinat o noua teorie: totul "la 16%". O abordare gresita care nu tine cont de faptul ca romanii au nevoi diferite, sanse diferite si asteptari diferite.
Din pacate, exemplele sunt numeroase si elocvente pentru filozofia care fundamenteaza "politica lui 16%". Piata de capital este un domeniu de activitate in plina dezvoltare, care are nevoie de sustinere, si nu de turbulente. Aplicarea unui impozit de 16%, egal pentru toate tipurile de tranzactii, indiferent de interesul general al statului intr-un anumit domeniu de activitate, repr
