Capitalismul mediatic in care traim, noua civilizatie a imaginii, nu incurajeaza literatura, mai ales in forme lunatice si extreme cum ar fi un roman de 1.200 de pagini, care nu se poate povesti si, pratic, la nivelul omului mediu instruit, nici nu se poate citi. Scriu de doisprezece ani la un roman, si voi mai scrie la el inca doi sau trei. Cand va fi gata, se va publica in vreo cinci mii de exemplare, de pe urma carora, daca se vor vinde in totalitate, voi castiga vreo trei mii cinci sute de euro. Asta inseamna ca am castigat lunar, de pe urma muncii la aceasta "carte a vietii mele", vreo 25 de euro pe luna. Daca acest castig financiar nu pare (si, fie vorba-ntre noi, nici nu este) cine stie ce, probabil va imaginati ca imi voi obtine satisfactia intr-un alt mod, de pilda prin notorietatea si gloria pe care aceasta carte mi le vor aduce. Slaba speranta!
Lucrurile stau, de fapt, cam asa: cei care au cumparat primele doua volume ale romanului meu, deja publicate, il vor cumpara probabil si pe al treilea, pentru ca o trilogie masiva arata bine in biblioteca din sufragerie. Rari vor fi insa cititorii care, dupa efortul serios de a incheia primul volum (caci recunosc ca, in cartea asta, nu prea i-am menajat) s-au mai incumetat si pana la jumatatea celui de-al doilea. Am dovezi sigure ca nici cititorii specializati, criticii, cu doua-trei exceptii, n-au facut-o. Si de ce ar face-o? Viata-i scurta. Asa ca al treilea volum - sunt constient de asta pana in ultima mea fibra - va avea soarta trista de a nu fi citit de nimeni. Nu sunt ipocrit: nici eu nu ma pot lauda ca am parcurs in intregime romanele nesfarsite ale lui Proust, Musil sau Pynchon. Asa ca as putea publica al treilea volum din "Orbitor" cu paginile albe. Rezultatul ar fi complet acelasi, doar ca eu mi-as salva milioane de neuroni ca sa-i pot folosi in scopuri mai nobile.
OK, am sa public cartea
