Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota patru la purtare pentru „elevele sexy“

Publicat in GAZETA de SUD, marți 7 februarie 2006 ·

Cele doua eleve din Dragasani, ale caror fotografii indecente au fost descoperite de politistii de la Serviciul de Combatere a Criminalitatii Organizate Vâlcea pe internet, s-au ales cu nota patru la purtare. Conducerile scolilor unde invata cele doua minore au decis ca pedeapsa este destul de aspra. „Celor doua eleve li s-a oferit o sansa sa-si continue studiile. Invatamântul este obligatoriu si exmatricularea nu ar fi fost o solutie. Minorele nu se prostituau, au facut acele poze din teribilism, dar totusi fotografiile nu sunt decente, si de aceea s-a hotarât sa le fie scazuta nota la purtare“, a spus Paul Dumitrescu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vâlcea. Reprezentantul Inspectoratului Scolar a mai precizat ca minorele provin din familii dezorganizate si ca in ultimul timp au chiulit foarte mult de la scoala. „Eleva de la Colegiul «Gib Mihaescu» are 16 ani si a ramas repetenta anul trecut. Cealalta are 17 ani si urmeaza cursurile Scolii de arte si meserii la Grupul Scolar «I.C. Bratianu». Nu sunt eleve slabe, dar nu prea se duc pe la scoala. Au foarte multe absente“, a afirmat Paul Dumitrescu. ISJ Vâlcea, mai atent la aplicarea regulamentului scolar Inca surprinsi de vestea ca fotografii indecente cu doua eleve din Vâlcea apar pe internet, mai-marii ISJ nu au luat inca nici o masura speciala pentru prevenirea aparitiei altor astfel de cazuri in scolile din judet. Sunt hotarâti insa sa-i atentioneze pe directorii institutiilor scolare sa aplice cu severitate regulamentul scolar. „La sedintele cu directorii scolilor, care au avut loc pâna acum, am stabilit un plan de masuri ce trebuie aplicat in unitatile scolare. Acesta prevede ca managerii scolari sa fie atenti la respectarea regulamentului de catre elevi si profesori. Le vom reaminti despre aceste regulamente si la urmatoarele sedinte“, a precizat purtatorul de cuvânt al ISJ Vâlce

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marea iubire a lui Nichita Stănescu. La 33 de ani s-a stabilit în Suedia

Mediafax acum 40 minute
Pe contul său de Facebook, Institutul Cultural Român a anunţat astăzi decesul Gabrielei Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate scriitoare din România, stabilită în Suedia din anul 1975. Poetă, prozatoare, traducătoare şi graficiană, a

Probleme uriașe pentru Gazprom. Gigantul rus a ajuns să-și vândă hotelurile, după ce a înregistrat pierderi de miliarde de dolari

Ziare.com acum 20 minute
Gigantul rus Gazprom, care a raportat pierderi de aproape şapte miliarde de dolari în 2023, a anunţat marţi, 15 octombrie, că intenţionează să vândă câteva complexuri turistice. Compania controlată de Kremlin, care stă pe cele mai mari rezerve de ga

Produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Anunţul ministrului Agriculturii

Mediafax acum 2 ore
Mai mult, vor fi plafonate şi preţurile inputurilor agricole, a anunţat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, citat de ZF. „Toate produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat, printr-o OUG. Mai avem o discuţie cu retail

Mihai Tudose: Domnul Piedone este membru PSD. Aduce o plus-valoare

Mediafax acum 2 ore
„Oamenii care au venit alături de noi şi care aduc o plus-valoare sunt bine-veniţi. Da, domnul Cristian Popescu aduce o plus-valoare, are bogată experienţa administrativă şi, după cum s-a şi demonstrat, aduce voturi, reprezintă nişte oameni, are niş

Cine sunt candidații PSD pentru parlamentare: Mihai Ghigiu și Adrian Streinu-Cercel deschid lista la București

Adevarul acum 2 ore
PSD București a stabilit lista candidaților pentru parlamentare. Mihai Ghigiu, şeful cancelariei premierului Marcel Ciolacu, va deschide lista la Camera Deputaţilor, în timp ce primul loc la Senat este ocupat de medicul Adrian Streinu-Cercel.

Medic ginecolog, acuzat că a luat mită pentru o operație de cezariană. Doctorița este acum sub control judiciar

Ziare.com acum 2 ore
O doctoriță, medic ginecolog la Spitalul Clinic Municipal Filantropia din Craiova, este cercetată de DNA pentru că ar fi luat bani de la o pacientă pentru o operație de cezariană. S-a ales în total cu peste 1.300 de lei, dar și cu dosar penal și con

Bombă funcţională şi elemente de muniţie din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea

News.ro acum 2 ore
Pompierii bihoreni au intervenit, marţi, pentru asanarea unei bombe de artilerie, aflată în stare de funcţionare, şi a mai multor elemente de muniţie, provenite din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea, în timpul unor lucră

Wizz Air va suspenda temporar zborurile spre şi dinspre Tel Aviv până în data de 14 ianuarie 2025, inclusiv

News.ro acum 28 minute
Compania aeriană Wizz Air anunţă că va suspenda temporar zborurile spre şi dinspre Tel Aviv până în data de 14 ianuarie 2025, inclusiv, ca urmare a situaţiei actuale din regiune. ”Ca urmare a situaţiei actuale din regiune, Wizz Air va suspenda tempo

Manchester United a reziliat contractul de ambasador al lui Sir Alex Ferguson

News.ro acum o ora
Manchester United a decis să rezilieze contractul de ambasador al lui Sir Alex Ferguson, legendarul manager al clubului între 1986 şi 2013, anunţă The Athletic. Scoţianul, care a câştigat 38 de titluri, dintre care 13 în Premier League şi două în Li

Adolescentă de 15 ani, găsită moartă în casă. Minora ar fi încercat o provocare de pe TikTok

Ziare.com acum 5 ore
Tragedie în localitatea Dor Mărunt, din județul Călărași, după ce o adolescentă de 15 ani a fost găsită moartă în casă. Copila ar fi acceptat o provocare de pe TikTok. Corpul fetei a fost descoperit în casă de două prietene și de tatăl uneia dintre

Vremea

București
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

11°/15°
joi

9°/15°
vin.

7°/13°
Iasi
acum

12°
mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

5°/11°
vin.

4°/11°
Constanta
acum

19°
mar.

16°/19°
mie.

12°/16°
joi

10°/13°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

5°/14°
joi

4°/14°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

7°/17°
joi

8°/19°
vin.

7°/17°