Cinema Victoria din Cluj(Foto: Buna ziua, Ardeal)
Oficiul de Privatizare se va ocupa, incepand din luna februarie, de transferul proprietatii asupra salilor de cinema aflate in prezent in administrarea RADEF.
Aceeasi institutie publica specializata se va ocupa si de transformarea fostei regii in societate comerciala pe actiuni, in vederea restructurarii si trecerii acesteia in proprietate privata. Aceasta actiune reprezinta al doilea val de privatizare care vizeaza RADEF RomaniaFilm.
Cinema Victoria Cluj-Napoca, Fox Turda, Pacea Gherla, Dacia Baia Mare, precum si cinematograful din Oradea au fost preluat in 2004 de firma Chicago Tour in urma licitatiei organizate de MCC.
Directorul RADEF afirma ca firma clujeana nu a adus nici un fel de imbunatatiri cinematografelor inchiriate prin licitatie, desi investitia era obligatorie. Mai mult Gherla si Oradea nu au un cinematograf functional pe durata iernii.
Conform strategiei propuse de Ministerul Culturii si Cultelor, intr-o prima etapa RADEF se va transforma in societate pe actiuni.
Se prevede posibilitatea cumpararii prin negociere directa a salilor de spectacol cinematografic, plecand de la un pret stabilit prin evaluare de catre un expert autorizat, in cazul in care detinatorii actuali au efectuat toate lucrarile de modernizare stabilite prin contract, nu au datorii catre regie, au achitat sumele datorate acesteia fara intarzieri mai mari de trei sau sase luni consecutiv, nu au datorii la bugetul de stat, la bugetul asigurarilor de sanatate sau la bugetul local.
Vanzarea prin negociere directa se poate face si in rate, dar in aceasta situatie se vor achita atat un avans de 25-30% din pretul stabilit, precum si dobanda legala, durata fiind stabilita la doi-trei ani.
@