Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei mandate în slujba comunităţii

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 8 februarie 2006 ·

Gall Erno s-a născut la 28 martie 1948 în Albeşti, Mureş. Este consilier local în cadrul CL Sighişoara, preşedinte al UDMR Sighişoara şi administrator al firmei SC Gabler Com. Aflat la al treilea mandat în CL, spune că politica e grea, dar poate fi şi frumoasă. În puţinul timp liber de mare ajutor îi este Opelul Astra pe care l-a echipat cu cauciucuri de iarnă şi care îl duce oriunde doreşte.

* Reporter: Sunteţi reprezentantul populaţiei maghiare din zona Sighişoara. Care sunt problemele comunităţii?

Gall Erno: Am intrat în politică la începutul anului 1990, fiind printre cei care au pus bazele UDMR filiala Sighişoara. Avem la ora actuală un număr de 2500 de membri cotizanţi din totalul de 5900 de etnici maghiari ai zonei. Din păcate pleacă foarte mulţi tineri din ţară în căutarea unui trai mai bun. Unii dintre ei pleacă în Ungaria, alţii în Spania, Grecia şi mai nou în Portugalia. Tinerii cu studii superioare preferă să se stabilească în Statele Unite. Aleg emigrarea în căutarea banilor şi a reuşitei în viaţă. Cei mai mulţi care se întorc acasă sunt fie cei care nu s-au putut adapta, fie cei care nu au reuşit să facă ce şi-au propus. Există un număr mic de tineri care s-au realizat şi se întorc acasă pentru a investi şi a pune bazele unei noi activităţi.

* Rep.: În ce măsură reuşiţi să rezolvaţi problemele celor pe care îi reprezentaţi?

G.E.: Sunt la al treilea mandat de consilier în cadrul CL Sighişoara. Ca şi vechime în această structură mă clasez pe locul doi, după Florian Coman de la PD. Dacă la început ne-a fost mai greu să înţelegem exact ce este politica democratică, acum am obţinut o mai mare libertate de exprimare. Între membrii CL există acum o coeziune. Bineînţeles că fiecare încercăm să rezolvăm problemele celor care ne-au ales să îi reprezentăm, dar în primul rând am învăţat în toţi aceşti ani că trebuie să lucrăm pentru oraş. Ş

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 23 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 42 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 25 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°