Confratele nostru din tinereţe Miron Bergmann (pe atunci, semna Miron Dragu, iar colegii îi spuneau Mirel) a primit de la Lucia Demetrius, cu un an înainte de moartea ei (1992), un voluminos dosar conţinând amintirile, memoriile sale, pe care acum le încredinţează tiparului. Ea le considera ,cartea cărţilor mele" - şi poate că avea dreptate - dar şi a prodigioasei sale activităţi de actor, regizor şi mai ales de prozator şi autor dramatic. încurajată la debuturile ei, cu generozitate, în anii '30 de Camil Petrescu şi apreciată de E. Lovinescu, Lucia Demetrius devine, după instaurarea comunismului în România, unul din reprezentanţii de vază ai realismului socialist, confecţionând o serie de piese de teatru schematice, răsplătite copios de partid cu substanţiale premii de stat. Până atunci însă ea a avut o intereseantă viaţă de artist şi de scriitor, a cunoscut o mulţime de lume, a trăit experienţe, unele dureroase, altele pline de satisfacţii, a meditat asupra psihologiei creatorului, observându-i orgoliile şi hipersensibilităţile, care, toate alcătuiesc miezul acestei cărţi corpolente de peste 500 de pagini.

Scrise intermitent, între 1975-1991, memoriile reconstituie, şi în cazul ei, o biografie, al cărei fir cronologic nu e prea greu de urmărit. Tatăl era scriitorul Vasile Demetrius, coleg de clasă la Liceul ,Sfântul Sava" cu Gala Galaction, care-i schimbă numele din Dumitrescu în Demetrius, cu N. D. Cocea, şi I. G. Duca. (Acesta o va boteza pe Lucia) Curând îl va cunoaşte pe Tudor Arghezi, de care-l va lega aceeaşi strânsă prietenie toată viaţa. Tatăl, un adevărat personaj, cum sunt şi altele importante, idolatrizat de fiică (,cea mai mare sursă de lumină din viaţa mea"), era un umanitarist şi un socialist, crezând în valori, ca dragostea de oameni, mila, onestitatea, aplecându-se comprehensiv asupra stării de înapoiere a ţărănimii şi a muncitorilor. E