Avem nevoie de un parteneriat public privat al eforturilor de a asigura firmelor autohtone premise mai bune in competitia pe pietele europene In ultimul timp s-a reluat tema rolului capitalului autohton in economia romaneasca. Aceasta dezbatere poate fi judecata in sine, aidoma modului in care capitalul indigen, oriunde in lume, se raporteaza la cel strain. Dar poate si trebuie sa fie examinata in contextul aderarii la Uniunea Europeana. Uniunea implica piete comune, miscari libere de capital, reglementari uniforme etc.

Capitalul autohton scade ca pondere in totalul actionariatului din economia noastra din motive evidente: deschiderea economica, care inseamna investitii facute de organizatii din strainatate ce, adesea, au capabilitati financiare si tehnologice superioare celor indigene; privatizari importante care muta active mari in portofoliul unor entitati straine (statul primeste o contrapartida financiara, dar aceasta se dovedeste frecvent inferioara marimii actualizate a veniturilor activelor privatizate); slabiciunea, as spune, congenitala a multor firme locale. Pe acest fond este cu atat mai laudabila prestatia unor firme romanesti de software, care reusesc sa exporte mult, cu valoare adaugata inalta. Sunt putine insa domeniile/cazurile in care excelam sub marca proprie. Daca nu vom reusi inserarea firmelor autohtone in retele industriale europene, astfel incat sa asiguram transfer adecvat de tehnologie si cresterea productivitatii, ne va fi din ce in ce mai greu, chiar fiind in Uniune. Iar aceasta inserare depinde de ceea ce se decide in crenelurile unde se iau deciziile strategice ale firmelor. Prezenta la aceste decizii este o variabila critica!

Ar fi o mare eroare sa privatizam in totalitate utilitatile publice. Iar daca facem privatizari in acest camp, trebuie sa operam cu intelepciune si sa mentinem controlul cand este vorba de interese