Explozii filmate cu încetinitorul

Gheorghe Grigurcu continuă să rămână ,singur şi pieziş" în literatura română contemporană, din cauza intransigenţei sale morale. Mai este însă ceva care îl face incompatibil cu lumea de azi, şi anume un esprit de finesse devenit neverosimil şi sfidător în epoca hamburgherilor şi a muzicii hip-hop. Critica sa este o artă a nuanţării. Radicalitate şi fineţe, fermitate şi graţie, francheţe şi stil ceremonios - însuşiri aparent contradictorii se asociază armonios în toate textele pe care le scrie.

Inclusiv în aforisme. Recentul volum de aforisme (mai exact: capricioase însemnări de lectură, reflecţii, jocuri de idei, fulguraţii lirice, schiţe ale unor posibile teorii etc.), Din Jurnalul lui Alceste, este un festival al nuanţelor, un festival fără nimic popular, rezervat exclusiv spiritelor alese. Este îmbucurător, dar şi stupefiant să constaţi că un autor de azi nu are deloc obsesia ,audienţei" (care din spaţiul televiziunii s-a propagat în ultima vreme şi în acela al literaturii) şi că singura lui preocupare este să regândească lumea, ca şi ideile altora despre lume, în termeni elevaţi, de o eleganţă aristocratică.

Multe dintre aforisme oferă spectacolul aruncării în aer a unor locuri comune. Este vorba însă de un fel de explozii filmate cu încetinitorul, evidenţiind plăcerea autorului de a identifica şi dezactiva prostia. El nu devine niciodată vehement, nu se precipită, nu vociferează. Calm şi surâzător, examinează prejudecăţile aflate în circulaţie şi le demontează ritualic:

,Contrar zicalei, tocmai ochii care se văd se uită, prin uzura naturală implicată în obişnuinţă.";

,O prejudecată: cea de-a considera lapidaritatea în sine ca pe o expresie a clarităţii. În fapt, suntem înconjuraţi azi de o proliferare scandaloasă de abrevieri, de un dezmăţ al ilogismu