Executivul a alocat, anul trecut, judetului Hunedoara peste 194 de miliarde lei vechi din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului.
Din 11 localitati care au beneficiat de fonduri acordate prin hotarari ale Guvernului, noua sunt conduse de primari ai coalitiei de guvernare, fapt care i-a nemultumit pe unii primari ai PSD, care acuza conducerea judetului ca promoveaza doar interesele edililor din PNL, PD si PC.
Guvernul a alocat acesti bani in vederea realizarii unor investitii de interes comunitar.
Astfel, comuna Bretea Romana, condusa de un primar democrat, a primit 3,8 miliarde lei pentru un pod, in timp de comuna Ghelari, care se confrunta cu probleme deosebite in ceea ce priveste alimentarea cu apa, a avut alocate 5 miliarde lei pentru realizarea intregii retele de apa potabila, inclusiv captarea acesteia.
Bani multi pentru Deva si Hunedoara
Municipiul Deva, condus de liberalul Mircia Muntean, a primit de la Guvern nu mai putin de 38 de miliarde lei, in conditiile in care bugetul orasului este mai mare decat cel a Consiliului Judetean si de multe ori a existat suspiciunea ca banii publici sunt cheltuiti fara discernamant de catre edili.
Cea mai mare parte din suma, 30 de miliarde lei, au fost alocata pentru subventia la energia termica, problema cu care se manifesta si alte localitati din judet, care, insa, nu s-au bucurat de "darnicia" Guvernului.
De asemenea, municipiul Hunedoara, condus de un reprezentant al PD, a primit, in anul 2005, 55 de miliarde lei vechi pentru trei obiective. O suma de 10 miliarde lei a fost repartizata pentru finalizarea unei catedrale, iar cate 20 de miliarde pentru finalizarea Parcului Industrial, un obiectiv important pentru rezolvarea problemelor economice si soc