Noul volum* de proză scurtă, aparţinînd romanticului american E.A.Poe, publicat la Polirom în aceeaşi traducere excepţională a anglistului clujean Liviu Cotrău (în urmă cu trei luni, comentam, tot aici, prima parte a laboriosului plan poesc, derulat editorial, de mulţi ani, de către infatigabilul profesor de la UBB), cuprinde opere din perioada de maximă efervescenţă artistică a autorului Corbului, 1843-1849. Este etapa de scriere a faimoaselor texte din seria detectivului ("raţionalist") Dupin (cazul lui Marie Rogęt sau cel al, ulterior lacanienei, "scrisori furate"), a "teoriilor" filozofice vizavi de "impulsul perversităţii", a experimentelor mesmerice (între care se distinge grotesca povestire The Facts in the Case of Mr. Valdemar/Faptele în cazul domnului Valdemar) sau a "diversiunilor" narative din The Cask of Amontillado/Butoiul de Amontillado (proză focalizată pe rivalitatea religioasă dintre un catolic şi un francmason doar în aparenţă - aparenţă generată de mistificările naratorului -, în realitate o alegorie despre executarea unui mason trădător), The Tell-Tale Heart/Inima destăinuitoare şi The Balck Cat/Pisica neagră. Poe demonstrează aici (cu precădere în ultimele trei povestiri) - prin folosirea naratorului lipsit de credibilitate - o mentalitate estetică mult avansată pentru epoca în care scrie. Faptul îl transformă într-un "diversionist" narativ (post)modern avant la lettre. Un "diversionist" care construieşte enorm în plan meta-textual, lăsîndu-şi textul propriu-zis, cu bună ştiinţă, în ambiguitate epică. Se înţelege, acuitatea cititorului devine crucială în descifrarea "enigmelor" narative create deliberat de către prozator. Mă voi referi mai jos, în detaliu, la două dintre aceste proze (stranii, în atmosfera culturală a secolului al XIX-lea american), The Tell-Tale Heart şi The Black Cat, pentru o demonstrare fără echivoc a ideii.

Obi