De curind, o controversa nefericita a despartit o data in plus lumea musulmana de lumea occidentala. Caricaturile care lezau demnitatea profetului Mahomed au aprins spiritele in lumea musulmana, au atras afirmarea libertatii de exprimare ca unic principiu care are valoare in democratiile laice, iar dezbaterea aflata in plina desfasurare in aceste zile amplifica o dilema care ingreuneaza discursul jurnalistic cultural din Romania.
In cazul caricaturilor care i-au jignit pe musulmani, ziarele britanice au invocat delimitarea jurnalismului controversat de cel iresponsabil. Sigur, imaginile cu musulmani jigniti arzind drapelul national danez ori pe cel norvegian, insemnele Uniunii Europene si asa mai departe nu au parut decit reactii normale. Dar tot despre jignirea unei natiuni era vorba. Apoi insistenta cu care se atrage atentia asupra separarii terorismului islamic de Islam este o alta tema care a ajuns aproape un cliseu. Dar a auzit cineva de vreo condamnare publica a teroristilor din partea vreunui consiliu musulman de intelepti?
In acelasi timp, dreptul de a publica orice nu atrage obligativitatea publicarii unui material care duce la acutizarea unor tensiuni. Aceasta este fara indoiala iresponsabilitate.
M-am referit pina acum la scandalul caricaturilor pentru ca in lumea culturala din Romania situatia este cumva pe dos. La noi, caricaturile din viata reala cer socoteala celor care indraznesc sa nu fie de acord cu ei.
Primul cliseu: pentru cultura nu sint bani. In fiecare an, Ministerul culturii imparte felii dintr-un buget de sute de milioane pentru intreprinderi literare.
Al doilea cliseu: nevoia de contestare. Cu aceasta eticheta sint tratate de multe ori interventiile celor care incearca sa arate ca imparatul e gol in cazul multora dintre adulatii zilei. Fie ca este vorba despre academicieni care isi gestioneaza g
