De o vreme buna incoace, se tot vorbeste despre simplificarea programelor, si de facultate, si de liceu, a manualelor de asemenea. Motivele sint multiple si nu pe ele vreau sa le discut acum – desi ar merita o discutie separata. Sa plecam, deci, de la premisa ca vrem sa simplificam.
Impresia mea e ca, din pacate, prin simplificare se intelege numai eliminarea unei parti din materia care se preda in mod obisnuit. De exemplu, din matematica de liceu s-a eliminat in mare masura geometria sintetica, raminind aproape in exclusivitate geometria analitica.
Si e pacat, pentru ca, spre deosebire de algebra si analiza matematica de liceu, geometria sintetica refuza retetele si obliga elevul sa gindeasca fiecare problema in parte. A fost prima disciplina constituita ca un corp teoretic, si nu de azi, de ieri, e cea care a servit drept model pentru insasi notiunea de teorie stiintifica. Ce-i drept, fara calcule, fara metode de-a gata, a fost intotdeauna piatra de incercare pentru elevi. Dar nu e obligatoriu sa faci, la toate nivelurile, probleme complicate care necesita, intr-adevar, un grad foarte mare de inventivitate: ca sa obisnuiesti copiii sa gindeasca, sa sesizeze legaturi, e suficient sa faci lucruri simple, dar profunde. Si exista. De exemplu, mie mi se pare foarte spectaculos sa le explici copiilor ca exista o infinitate de poligoane regulate, cu oricite laturi, in schimb numai cinci poliedre regulate. Lucru pe care Platon il stia foarte bine. Si care poate fi demonstrat multumitor, desi nu complet, chiar si la nivelul clasei a opta.
Nu cred ca a simplifica inseamna doar a elimina partile grele si consistente dintr-o materie. Ar fi prea usor. Daca dintr-un curs universitar tai jumatate si continui sa prezinti restul la fel de sec si fara explicatii, n-ai facut nimic – oricum, n-ai simplificat nimic.
M-am uitat pe citeva manuale d
