Oficiali americani s-au întâlnit cu lideri marcanţi ai unor grupări insurgente sunite, însă, deocamdată, nu au reuşit să îi convingă pe aceştia din urmă să depună armele, au afirmat diplomaţi occidentali acreditaţi la Bagdad şi în Amman, Iordania. Întâlnirile, apreciate a fi în stadiu preliminar, nu au inclus membri ai Organizaţiei al-Qaeda în Irak, condusă de iordanianul Abu Mussab al-Zarqawi, sau ai altor grupări religioase extremiste, au precizat sursele citate, care au preferat anonimatul, din cauza sensibilităţii acestei probleme. Asemenea contacte au avut loc în vestul Irakului, în Liban şi în Emiratele Arabe Unite, următoarea destinaţie a acestora putând fi, la un moment dat, Egiptul. Surse oficiale americane au afirmat că stabilirea unui dialog cu insurgenţii este un lucru dificil, din cauza lipsei unei comenzi unificate şi a unor lideri capabili să negocieze în numele majorităţii. De la invadarea Irakului de către Statele Unite, în martie 2003, insurgenţa irakiană a provocat moartea a peste 2000 de soldaţi americani şi a subminat eforturile de reconstrucţie a Irakului. Din cauza atacurilor constant asupra reţelelor electrice şi a conductelor de ţiţei, producţia irakiană de petrol a scăzut de la 2,6 la 2,1 milioane de barili pe zi, iar locuitorii din Bagdad nu beneficiază de electricitate mai mult de patru ore pe zi. (I.B.)
Oficiali americani s-au întâlnit cu lideri marcanţi ai unor grupări insurgente sunite, însă, deocamdată, nu au reuşit să îi convingă pe aceştia din urmă să depună armele, au afirmat diplomaţi occidentali acreditaţi la Bagdad şi în Amman, Iordania. Întâlnirile, apreciate a fi în stadiu preliminar, nu au inclus membri ai Organizaţiei al-Qaeda în Irak, condusă de iordanianul Abu Mussab al-Zarqawi, sau ai altor grupări religioase extremiste, au precizat sursele citate, care au preferat anonimatul, din cauza sensibilităţii acestei pro