Dimitra Stasinopoulou
Romania inimii mele
Album fotografic bilingv (grec-roman), cu un prolog de Takis Kalogeropoulos si un eseu al autoarei, traducere in limba romana de Elena Lazar, Editura Michalis Toumbis, Atena, 2005, 348 p.
Aparitia de materiale critice la adresa Romaniei in publicatiile din intreaga Europa, dar si de aiurea, a devenit de mult o dureroasa realitate cotidiana, cu care ne-am obisnuit si impotriva careia am renuntat adesea, neputinciosi, sa mai luptam. Ziaristii occidentali sositi pe meleagurile noastre dintr-o lume in care mizeria oraselor sau spectacolul saraciei extreme reprezinta aspecte ale unui trecut de mult uitat sint socati de intilnirea, la noi in tara, cu acest fel de realitati dureroase, ce le par desprinse din alt ev.
O prima impresie puternica, traumatizanta, pe care ritmurile ultrarapide ale vietii de jurnalist te impiedica sa o depasesti, trecind dincolo de coaja realitatilor, si pe care ai tendinta sa o generalizezi grabit, punind-o in contrast cu actualitatea prospera a patriei tale.
Eforturile oficiale ale autoritatilor noastre de a „cosmetiza“ imaginea Romaniei au fost, mai intotdeauna, sortite esecului. Pe de o parte, pentru ca incercau sa nege o realitate dureroasa, si nu sa descopere ce se ascunde indaratul acesteia, si, pe de alta, fiindca strategiile publicitare la care s-a recurs pacatuiau prin stereotipie, propunind strainilor, ca unic produs vandabil, mereu aceleasi farime banalizate din bogatul nostru patrimoniu natural si cultural: cetatea Branului, castelul Peles, manastirile din Moldova, Delta Dunarii.
O perspectiva cu totul diferita asupra tarii noastre reuseste sa ofere Dimitra Stasinopoulou, o grecoaica pentru care, de peste zece ani, Romania a devenit o a doua patrie. Autoarea isi petrece in mod invariabil o treime din timp in Romania, pe care a strabatut
