Elevii şi cadrele didactice din învăţământul primar şi secundar sunt invitaţi să participe şi în acest an la proiectul Spring Day. Spring Day este o iniţiativă europeană lansată în anul 2002, care presupune derularea, până în data de 21 martie 2006, a unor manifestări-dezbateri privind viitorul Europei (Learn and Debate Europe), la care sunt invitaţi să participe elevi şi cadrele didactice din întreaga Europă. În anul 2005, au participat la această acţiune 6620 de şcoli, printre care şi unităţi de învăţământ din ţara noastră, dintre acestea 71 fiind din Târgu Mureş. Anul acesta, elevii, sub îndrumarea profesorilor lor, vor alege o temă şi vor face o propunere în sensul construirii "unei Europe mai bune". Propunerea va trebui să fie redactată în limba naţională, precum şi în una din cele mai importante limbi oficiale ale UE: engleză, franceză sau germană şi va fi supusă votului on-line al celorlalte şcoli. (I.O.)